Primul concurs forestier TimberKing la Satu Mare. Publicul, invitat să concureze în probe speciale

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Primul concurs forestier TimberKing la Satu Mare

 

 

Mâine, în 9 iulie, de la ora 17.00 Agropataki în parteneriat cu Husqvarna Romania aduce la Satu Mare (p-ța 25 Octombrie) un show forestier unic, prin care nu numai profesioniștii ci și din rândul publicului pot concura pentru mai multe premii.

 

TimberKing contest este un show inspirat după conceptul World Logging Championship. În cursa profesioniștiilor s-au înscris 10 echipe de câte 3 persoane. Toți concurenții ar trebui să treacă prin trei probe cu diferite grade de dificultate. La prima proba concurenții trebuie să demonstreze cum știu să se schimbe lanțul la drujba intr-un timp cât mai scurt. A doua probă este tăiere de precizie prin care echipele ar trebui să taie un buștean de sus în jos apoi de jos în sus, iar cele două tăieturi în final trebuie să se întâlnească. A treia probă este cepuirea prin care concurenții trebuie să taie cât mai corect în cel mai scurt timp crengile unei buștean.

 

Organizatorii nu au uitat nici spectatorii. Vor organiza o competiție individuală cu trei probe și pentru cei din public, iar marele premiu acestui concurs este un motoferăstrau Husqvarna.

 

În cadrul evenimentului va fi și un expo prin care Husqvarna dă posibilitatea de a incerca toată gama de produse, iar echipa Agropataki stă la dispoziție la întrebăriile legate de agricultură. Pe lângă multe surprize organizatorii au decis că primele 200 de înghețate de la ora 17.00 vor fi gratuite.

 

PROGRAM

 

17.00 – Deschidere Oficială

17.10 – Probă profesională – Schimbarea lanțului

17.40 – Probă pentru public I.

18.00 – Probă profesională – tăiere combinată

18.40 – Probă pentru public II.

19.00 – Probă profesională – cepuire

19.40 – Probă pentru public III.

20.00 – Prezentare Sculptură din lemn

20.30 – Gală de premiere

21.00 – Concert ASH band

 

 

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *