Se anunță o iarnă fierbinte! Ce se va schimba la Satu Mare după ce se va instala un Guvern PSD+ALDE

0
3759

Fiecare tur de scrutin aduce schimbări, aceasta fiind cel mai mare deranj al celor care pierd. Dacă cei care pierd sunt cei care trebuie schimbați, deranjul pentru aceștia este și mai mare. Aceste schimbări sunt parte din viața politică a fiecărui stat, fiind normale și necesare la o anumită perioadă de timp. Singurul semn de întrebare care se pune este dacă aceste schimbări sunt prolifice comunității.

După ce PSD s-a impus la nivel național și va realiza Guvernul cu cei de la ALDE, la Satu Mare se vor produce cu siguranță o serie de schimbări. Și cum reticența la schimbare e mare, în spatele ușilor închise vor avea loc multe discuții, comentarii, ridicări de ton probabil și multe frustrări puse pe tapet.

Cu siguranță cea mai rapidă și simplă schimbare seva produce la nivelul Instituției Prefectului. E bine știut că fiecare Guvern îți numește propriu prefect, la propunerea partidului de guvernământ,respectiv a oamenilor din teritoriu, pentru a-i face politica. Chiar dacă va intrași UDMR la Guvernare cu PSD și ALDE, la Satu Mare cel mai probabil prefectul va fi din partea PSD cu un subprefect UDMR, cel maiprobabil Alfatter Tamas, care acum absolvă cursul de înalt funcționar public.

Bătaie mai mare va fi pe funcțiile de vicepreședinte de Consiliu Județean și de viceprimar. Am scris la vremea respectivă că UDMR a acceptat din partea PNL oameni pe care să le fie ușor să îi schimbe la momentul potrivit, făcând atunci referire la Doina Feher la primărie și Alexandru Panea la CJ.

Dacă e să privim situația la nivel național și să luăm instituțiile pe rând, la Consiliul Județean e posibil ca PSD să ocupe ambele posturi de vicepreședinți. Nu e exclusă nici varianta ca unul dintre aceste posturi să revină celor de la ALDE, astfel încât cei de la UDMR să poată afirma că ei guvernează la nivel local cu toate partidele românești. De PNL se vor scuza că mai au nevoie de timp să se reformeze. Dacă e să ne raportăm la nivel de rezultate în județ, se poate ca UDMR să tragă focul sub propria oală și să păstreze pentru ei un post de vicepreședinte, mai ales dacă intră la guvernare la nivel național.

Situația este destul de asemănătoare și la primărie, acolo unde nu încape dubiu că cel puțin unul dintre viceprimari se va schimba cu unul de la PSD. Ca și la Consiliul Județean, rămâne de văzut dacă cel de-a doilea post este oferit tot PSD, ALDE sau este menținut pentru UDMR. Ce e cert e faptul că după luna ianuarie, în Consiliul Local nu va exista prea multă opoziție, aceasta urmând să fie formată doar din PNL, cu 3 consilieri.

La nivel de partid, cele mai mari schimbări urmează să se petreacă la PNL, unde este clar că ceva nu se întâmplă bine și unde spiritele stau să explodeze precum unui vulcan. Neimplicarea în campanie a laturii PDL va continua cu un nou episod zilele viitoare, când liberalii își vor scoate ochii unii altora.

În PSD se va da o bătălie pe funcții, tot ceea ce urmează să le revină ca și portid trebuind să treacă prin filtrul partidului pentru a ajunge la oamenii care trebuie. Se știe că social democrații își răsplătesc astfel oamenii care au muncit în campanii sau de la care au așteptări pentru viitoarele campanii. Luptele vor fi mari, dar la fel ca și până acum, cei de la PSD vor reuși să le mascheze sub zâmbetul de câștigători.

De urmărit este cât va fi lăsat ALDE să se afirme la Satu Mare după aceste alegeri, atâtde PSD, cât și de UDMR. Aceștia au încă o datorie de plătit celor de la PSD, de când l-au făcut pe Ovidiu Silaghi deputat, primindu-l în PSD, iar despre maghiari se știe că negociază dur și la sânge, având instrumentele de „tortură politică” la îndemână

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *