Recordul național la flotări în două degete a fost stabilit de un sătmăren. Într-un an vrea să ajungă în Guinness Book

0
777

 

Goie George Flaviu are 39 de ani și de câteva zile a stabilit recordul national la flotări în două degete și într-un deget. Își dorește ca într-un an să stabilească un nou record mondial.

 

Goie George Flaviu este un om care poate fi un model atunci când vine vorba de urmărirea unui vis până la îndeplinirea lui. Avea doar câțiva ani când profesorul de sport din localitatea Crucișor, Hanga Grațian, l-a făcut să îndrăgească această disciplină și să își dorească să ajungă profesor de educație fizică și sport. De atunci au trecut câțiva zeci de ani până la împlinirea visului, în care sportul nu a fost tocmai un deziderat în viață.

Goie George Flaviu este un sătmărean de 39 de ani, profesor de sport. Nu a făcut sport mereu, dar faptul că crescut la țară și a participat la toate muncile câmpului, l-au făcut să dezvolte un corp puternic, musculos, întărit.

„Cam din clasa aVI-a mi-a plăcut, orice sport era, mă implicam, de acolo a fost visul meu să devin profesor de educație fizică și sport. Munca fizică m-a ajutat mult să fiu așa cum sunt acum, am făcut cam toate muncile fizice posibile, am săpat, am cosit, tot ce a fost de muncă în agricultură sau la pădure. Acestea m-au întărit fizic foarte mult. Când am fost mai mic aveam multe probleme de sănătate, răceli, pneumonii de două ori pe an. Munca fizică și sportul m-au întărit fizic și psihic, de câte ori mă supără cineva mă răzbunam prin sport. ”, afirmă profesorul Goie

zr3-10-1024x578

În liceu nu a avut multe tangențe cu sportul în afara orelor de educație fizică, nu a practicat un sport de performanță. Singura mișcare, pe lângă munca fizică din gospodăria părinților, a fost mica sală de fitness improvizată în șură cu câteva greutăți. În tot acest timp a rămas visul de a deveni profesor de educație fizică, deși era clar că nu prea îmi permiteam atunci.

„Am terminat liceul și nu mi-am permis să merg la Facultatea de Educație Fizica și Sport. Am plecat în Ungaria unde am lucrat la câteva fabrici de sticlărie și m-am întors în România. Nu aveam tangențe cu sportul, dar nu am refuzat să sper. Conjunctura m-a făcut să fiu nevoit să rămân în județ, așa că la 27 de ani am început facultatea, la zi la Universitatea „Vasile Goldiș”. Între timp am muncit la mai multe firme din județ, ba vopsitor, ba coitor, ultima dată la o firmă de telefonie și cablu.”, își amintește Goie George Flaviu.

11052464_954243274596933_6202225531104851561_n

Imediat după obținerea diplomei de licență a intrat în învățâmânt, timp de doi ani, în mediul rural, ca mai apoi să se titularizeze la oraș. A continuat să presteze muncă fizică în gospodărie, iar la sala de fitness a mers cel mult un an, dacă pune cap la cap fiecare lună. În rest, toată mișcarea sa s-a rezumat la demonstrațiile pe care le făcea elevilor. De acolo a pornit și experimentul de a face flotări în două degete și într-un deget.

„Acum ani ani mi-a venit de la sine, am vrut să îi încurajez pe elevi să facă flotări, le-am zis: „uite, că eu fac și în degete”. Am tot scos un deget până am făcut în două degete. Până acum patru luni nu am mai făcut, când am auzit de Ziua Recordurilor. M-am antrenat singur acasă, fără dietă, fără program, sunt autodidact.

Am niste mici secrete care de obicei nu prea se spun. La mine nu e nici un program special. Este când fac antrenament de trei ori pe săptămână sau o dată pe săptămână sau la două săptămni, în funcție de timp și de ce alte lucruri am de făcut și de familie. Antrenamentul durează foarte puțin, nu durează mai mult de jumătate de oră. Fac exerciții foarte intense, cu dozaj cum știu doar eu și de aceea reușesc. E doar începutul cu aceste 4-5 ridicări.”, afirmă recorderul.

1395857_972430622784474_8943604391764045135_n

Acesta a reușit să facă 31 de ridicări în 2 degete, dar i-au fost omologate doar 28. La ridicări într-un singur deget a punctat 4, dar afirmă că este capabil de mult mai mult, dar acestea au fost făcute la doar 5 minute după prima serie cu două degete. În mod normal afirmă că face 7-8 ridicări fără probleme. În ce privește flotările în două degete, este la doar 15 repetări de recordul mondial.

Performanța lui și demonstrațiile pe care le face îi încurajează și pe cei mici să devină mai competitivi.

„Tot ceea ce le cer lor, le explic și le demonstrez. Nu le spun doar ce să facă, le și arăt. Fac cu ei și prin asta îi incurajez, eu sar la capra, la lada, fac lumânarea, ceea ce le dă curaj când  li se pare greu. Așa ei se încurajează să facă mai mult.”, afirmă profesorul

Pe viitor, Goie George Flaviu își dorește să găsească persoanele care să creadă suficient de mult în el încât să îl sprijine pentru a avea parte de un program de antrenament eficient și de toate cele necesare, astfel încât peste un an să poată ataca recordul mondial de flotări în două degete, despre care nu are dubii că îl poate doborâ.

11751963_954243611263566_3160006101245315249_n

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ