Doi șoferi „morți de beți” au provocat accidente în Halmeu și pe strada Odoreului în 1 Ianuarie
La data de 01.01.2017, la ora 10.50, pe DJ 109M, un conducător auto de 26 ani din Halmeu, conducând autoturismul proprietate personală în afara localității Halmeu, a pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe partea stângă a direcției sale de mers. Deși a suferit leziuni, acesta a părăsit locul accidentului, fiind depistat în scurt timp de polițiști. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a concentrației alcoolice de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în urma extinderii verificărilor s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere. Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal în care este cercetat pentru comiterea a patru infracțiuni respectiv, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice si părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În jurul orei 15:00 a zilei de 1 ianuarie, un conducător auto de 43 ani, domiciliat în comuna Odoreu, a condus autoturismul proprietate privată pe strada Odoreului din Satu Mare, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate în afara părții carosabile, după care a fost proiectat în gardul unui imobil. Și în acest caz s-a constatat că cel de la volan consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările în bazele de date a relevat faptul că cel de la volan nu deține permis de conducere.
Cercetările continuă pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Sursa: IPJ Satu Mare
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare