Un sătmărean, inventatorul unui aparat care tratează epilepsia. De 40 de ani nu îl mai produce nimeni

0
2277

Crizele epileptice reprezintă tulburări periodice ale activității electrice a creierului, care conduc la disfuncții cerebrale temporare. În timpul crizelor impulsurile electrice ale creierului nu mai au o formă ordonată și organizată. De această boală suferă aproximativ 2% dintre persoanele adulte, dar acestea pot fi întâlnite la orice vârstă, chiar și la copiii sub 2 ani.

Un doctor din România, psihiatrul Virgil Enătescu, academician și inventator a inventat în 1978 un aparat care avea rolul să trateze epilepsia, care și fost produs în câteva sute de bucăți. Acestea avea rolul să relaxeze creierul, dat fiind faptul că aceste crize de epilepsie se produc în situații de stres fizic sau emoțional intens, sau în cazul lipsei de somn.

„ Eu am făcut pentru epilepsie, o tehnică care atunci nu era folosită pentru așa ceva, ci pentru spectacol. Eu i-am învățat pe epileptici să își controleze criza, să aibă putere să își blocheze criza singuri. Nu te vindeca, dar îți permitea, când ești pe stradă, la serviciu sau la școală să duci o viață normală.”, povestește doctorul Virgil Enătescu.

virgil-enatescu2

Câteva sute de astfel de aparate au ajuns la epilepticii din România, dar și în străinătate, fiind produse la Satu Mare. Unul dintre cei care au beneficiat de un astfel de aparat a fost un bulgar, care a venit la Satu Mare pentru tratament timp de două veri.

„Am avut un copil din Bulgaria, a venit două veri la rând , a stat în camping la ștrand. L-am învățat să lucreze și i-am dat două aparate. El era student parcă la limba engleză pe urmă  și din câte știu s-a făcut profesor. Avea 9-10 ani când a venit la Satu Mare. Învăța cu aparatul să își dirijeze funcția creierului în așa fel încât să emită unde Alfa, astea sunt niște unde specifice liniștii creierului, relaxării lui și dacă el emite unde Alfa nu mai poate emite crizele de epilepsie și asta este colosal. ”, explică doctorul Virgil Enătescu.

Din păcate aparatul nu a avut viață lungă, probabil și din cauza firmelor producătoare de medicamente, consideră doctorul Enătescu, dar și din nepăsarea autorităților din acele vremuri, care nu au manifestat interes pentru aparat.

Acesta avea dimensiunile unei cărți și era produs din materiale prelucrate profesional, dar de așa manieră încât să aibă un preț accesibil și să nu fie considerate aparate de lux la acea vreme.

„Cât o carte, nu era mare și puțin mai gros. Acasă își făcea antrenamentele, e o tehnică de a învăța cu aparatul. Poți să o aplici oriunde ai nevoie, dar ca să nu uiți, trebuie o dată la două zile să faci antrenament, ca să ai o performanță a sistemului nervos, în a-l controla, dar dacă nu ai exercitiu îți pierzi calificarea pe care o ai. Criteriul meu economic a fost să scot aparatul la un preț mediu de fier de călcat, care poate fi permis de orice familie. Și atunci nu am încărcat aparatul cu multe posibilități care i-ar fi crescut prețul fără rost. Important a fost să învăț omul să își controleze undele cerebrale alfa”, mai continuă doctorul.

Acesta ar vrea să își vadă și astăzi invenția pe piață, dar vede greu posibil acest lucru din cauza lipsei de interes ai giganților din medicină și din lipsă de fonduri pentru continuarea cercetării și a fabricării aparatului. Suma de care ar fi nevoie pentru a produce în serie un astfel de aparat este estimată la 200.000 de euro și nu sunt mulți care să înțeleagă tot mecanismul astfel încât să aibă încredere să investească în el, consideră doctorul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ