Bărbat arestat în Vama Petea. Acesta a fugit de polițiști pentru a scăpa

0
719

Miercuri, 10 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară Dumitru T., în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județul Maramureș, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Ungaria.

În momentul în care polițiștii de frontieră i-au solicitat documentele pentru control, bărbatul a ieșit din mașină și a fugit spre interiorul țării, fiind reținut de către lucrătorii noștri la aproximativ 500 metri de punct, pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că maramureșeanul este urmărit internațional, pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Franța, deoarece are de executat 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Drept urmare, bărbatului i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, iar ulterior a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

 

Sursa: ITPF

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ