Jandarmii pregătiţi de minivacanţa de Sfânta Maria

0
330

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în mini vacanţa de Sfânta Maria, comanda Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu mare a decis suplimentarea efectivelor în misiunile planificate, ajungându – se ca în următoarele 5 zile să fie angrenaţi în misiuni specifice de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului, dar şi a municipiului Satu Mare peste 350 de jandarmi.

Astfel, jandarmii sătmăreni vor asigura măsuri specifice la manifestările cultural artistice şi religioase ce vor avea loc în acest sfârşit de săptămână. Efectivele unităţii vor fi prezente în zonele mănăstirilor de la Bixad, Scărişoara şi Măriuş, dar şi la Oraşu Nou –  de Zilele localităţii, Turulung – cu ocazia Zilelor Comunei, la  Ardud – de Zilele cetăţii şi la  Carei – August Fest.




Cu ocazia acestor misiuni, echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.

Cu acest prilej, Jandarmeria recomandă cetăţenilor să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi sfătuieşte cetăţenii care vor participa la aceste manifestări:

  • să respecte regulile stabilite de organizatori;
  • să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală;
  • să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;
  • să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice;
  • să ţină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancţionate de lege;





Pentru păstrarea unui climat de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *