Rezultatele controalelor inspectorilor DSVSA Satu Mare

0
527
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

 Examenele trichineloscopice se pot efectua în cadrul Circumscripţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare CSVSA Nr. 4 – PIAȚA MICRO 17, conform următorului  program :

       SÂMBĂTĂ   –    19.08.2017  – între orele    800 – 1300

       DUMINICĂ  –    20.08.2017  – între orele    800 – 1200

     Rugăm toți solicitanții care doresc efectuarea examenului trichineloscopic, că în momentul prezentării probei de carne – pilieri diafragmatici – să aibă asupra lor și CARTEA  DE  IDENTITATE.

Carnea provenită de la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei este destinată strict pentru consum familial. Este interzisă comercializarea cărnii de porc sub orice formă obţinută în urma sacrificărilor de porci din gospodăriile populaţiei.

Este interzisa hranirea suinelor cu resturi alimentare.

Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine sancţiuni contravenţionale sau penale după caz.

Inspectorii  Direcției  Sanitare  Veterinare  și  pentru  Siguranța  Alimentelor Satu Mare, au realizat în perioada: 11.08.2017 – 17.08.2017,  un număr de 95 acțiuni de control la unități și gospodăriile populației.

Au fost verificate: exploatații profesionale și non profesionale  de animale, depozite alimentare, unități de alimentație publică, unități de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unități ambalare produse de origine non animală, depozite, unități de procesare carne, unități procesare lapte, târguri, primării, ,zone de agrement, cabinete medicale veterinare, trafic rutier.

În cadrul acțiunilor tematice au fost urmărite următoarele aspecte: condițiile  zoo igienice și de bunăstare, existenta documentului de înregistrare, respectarea condițiilor generale de  igiena, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea și etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, monitorizarea si eliminarea subproduselor necomestibile, existența echipamentelor de protecție.

Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii de specialitate, au aplicat  2 sancțiuni  contravenționale din care 2 amenzi contravenționale în valoare de  1.440  lei.

 

  • Transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare. – 2 amenzi contravenționale în valoare totală de 1.440 Lei .

 

Continuă acțiunea de verificare, a unităților de alimentație publică și de comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală, din ștranduri și din zonele de agrement din județ. La această acțiune participă, inspectori de specialitate din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu – Mare și Direcția de Sănătate Publică Satu – Mare.

Având în vedere situația epizootologică din ultimele două săptămâni, cu privire la notificarea unui focar primar și a unui focar secundar de Pestă Porcină Africană în cartierul Balta Blondă din municipiul Satu – Mare, toate târgurile, aglomerările de animale și expozițiile de animale, rămân închise, pentru toate speciile de animale până la noi dispoziții . Suinele domestice din exploatațiile non profesionale trebuie ținute obligatoriu numai în spații închise, iar acestea nu vor fi hrănite cu resturi alimentare provenite din mâncarea gătită în familie. Se va evita contactul suinelor domestice cu porcii mistreți, iar scroafele/vierii nu vor fi scoase/scoși din exploatație în scopul montei cu alte suine provenite din alte exploatații.

.          Pentru orice fel de sesizări și reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, vă rugăm să apelați TEL VERDE la numărul de telefon 0800826787  sau  0261715956 .              

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Comments

comments

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *