Proiect Erasmus la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Satu Mare

0
293
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Anul 2017 s-a încheiat la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Satu Mare cu participarea unui grup de 7 elevi și trei cadre didactice la întâlnirea de proiect Erasmus + organizată în Olanda, Silvolde, la Almende College, în cadrul proiectului Erasmus +, The Pursuit of Happiess, co – finanțat din fonduri europene.

Proiectul se desfășoară în perioada 2016-2018, având ca și parteneri școli din Turcia, Germania, Olanda și România.
În perioada 19.11.2017-25.11.2017, elevii Șchipîrlan Virgil, Cizmar Iulian, Rusz Mihai, Candrea Marco, Reizer Raymond Zsolt, Mak Jenifer și Surducan Raul, însoțiți de prof. Harca Mărioara, prof. Kovacs Izabella și coordonatorul proiectului, prof. Pop Olivia au participat la activitățile de învățare, predare și formare desfășurate la instituția parteneră Almende College din Silvolde, Olanda.

Delegatiile au fost primite de către directoarea instituției, Mascha Schnitzler, care a adresat un cuvânt de bun venit și ne-a transmis ședere plăcută, după care s-a vizitat școala.
Atelierele de lucru au fost foarte variate unde elevii celor patru țări au lucrat în echipe mixte, au socializat, au legat noi prietenii, au exersat abilitățile de comunicare în limbă străină pentru a colucra la atingerea obiectivele proiectului care sunt eliminarea abandonului școlar, atragerea elevilor la școală, motivarea lor în pregătirea pentru examenul de bacalaureat, oferirea unui mediu propice acestor activități, toate printr-o metodă pedagogică germană numită Camera Fericirii.

Produsele finale ale acestui proiect sunt pagina web a acestuia https://pursuitofhappiness.ro/ , logo-ul
proiectului, calendarul fericirii, portofoliul elevilor fericiți, expoziția intitulată Camera Fericirii – care se organizează la fiecare școală parteneră, colțul Erasmus +, Ghidul Elevilor fericiți. Impactul așteptat al activităților proiectului este privirea educației dintr-un unghi cu totul diferit la fel și găsirea locului nostru în lume, într-o societate colorată, multietnică, multiculturală și multilingvă.

Nici activitățile culturale nu au lipsit, astfel am vizitat capitala Amsterdam, Muzeul Africa, orașul Doetinchem, ne –am întâlnit cu Moș Nicolae și cu ajutorul acestuia. De asemenea am fost la Muzeul Oamenilor Orbi, unde am experimentat ce înseamnă să nu vezi lumina zilei.
Am degustat mâncăruri tradiționale în seara olandeză alături de colectivul de cadre didactice și elevi ai școlii partenere.
Activitățile vor continua în luna martie în cadrul întâlnirii organizate în Pluderhausen, Germania.
Informațiile ne-au fost transmise de coordonatorul proiectului, dir. adj. prof. Pop Olivia.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Comments

comments

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *