Povestea celui mai „dus cu pluta” sătmărean, care te învață ce înseamnă cu adevărat a avea o pasiune

0
2387

Vorba „E dus cu pluta” e des folosită pentru oamenii care au pasiuni duse la extrem, oameni care sunt greu înțeleși de către restul pentru ceea ce fac. Când e vorba însă de Ionuț Stancovici, a fi dus cu pluta nu e doar o formulare figurativă ci și una care se aplică în sensul propriu al cuvântului.

În viața de zi cu zi Ionuț Stancovici, un tânăr de 33 de ani, este consultant bancar și are o familie, ca majoritatea tinerilor de vârsta lui. Dar atunci când își termină programul la bancă și sarcinile de tată, Ionut este dus cu pluta, la propriu. A descoperit caiacul acum șapte ani și de atunci, iarnă sau vară, nu este săptămână să nu se urce cel puțin o dată în caiac și să o ia la vale pe un râu din România.

„Am descoperit caiacul acum șapte ani. Eram la tenis la terenurile de pe malul Someșului și am văzut pe cineva care a mers la Someș cu caiac de plastic și m-am întâlnit cu el acolo și m-a atras instant. Eu aveam din copilărie o atracție către așa ceva după filmele cu indienii care navigau pe caiace. Cum am văzut caiacul l-am și abordat să tip să mă ajute să îmi iau și eu un caiac dacă știe pe cineva care vinde. M-a sunat după o săptămână să mă duc în Maramureș la lacul Firiza, că este cineva care vinde un caiac. M-am dus, m-am urcat în caiac, fără nici un fel de pregătire, am făcut exact ce fac toți începătorii, m-am învârtit roată roată cu el”, își începe Ionuț Stancovici mărturisirea despre cum a descoperit iubirea pentru caiace.

Primele experiențe cu caiacul, pe ape stătătoare, nu au fost tocmai profesioniste, pentru că primul caiac al lui Ionuț era unul pentru ape rapide, așa că a avut câteva bătăi de cap până să reușească să îl „îmblânzească”. S-a întors cu caiacul acasă, și fără să aibă nici cea mai mică măsură de siguranța a început sp facă plimbări cu caiacul pe Someș.

„După câteva plimbări pe Someș, fără vestă sau ceva protecție, am zis să merg cu câțiva prieteni, cu caiacele pe râurile de munte. Ne-am luat caiacele și am mers în Maramureș, la Săpânța, pe râul din spatele Cimitirului Vesel. E un râu foarte tare, cred că e unul din cele mai periculoase din România. Acolo ne dădeam, fără cască, fără vestă, cu caiacele de plastic. Acum când mă gândesc ce curaj aveam, mă îngrozesc. Am filmări de atunci cum cădeam și ne puneam mâna pe cap să nu ne lovim de pietrele de pe fundul apei. A fost foarte fain”, mai povestește Ionuț.

În această perioadă Ionuț a cunoscut-o și pe cea care urma să îi fie soție, și pentru că voia să îl cunoască cu bunele și relele lui, a dus-o la râul cu el, ca să îl vadă în acțiune. Sperietura pe care i-a oferit-o a fost la un pas să o alunge, dar până la urmă l-a acceptat așa „dus cu pluta” cum era.

„Atunci am cunoscut-o pe viitoarea mea soție și am dus-o cu mine la Săpânța. Nu o să uit că a venit și se uita cum mă dau și am picat. Stăteam în apă și ea se uita la mine și eu eram vânăt de frig dar stătam în apă și țineam de caiac să nu îl ducă apa. S-a speriat așa tare că a plecat singură de acolo că a zis că ea nu vrea să mp vadă cum mor. Și acuma îmi zice încă faptul că e prea periculos, dar când e gata să nu mă mai lase, îi fac încă un copil și o țin ocupată și eu pot să mă dau cu caiacul. Deja avem doi”, povestește râzând Ionuț.

După doi de când a descoperit caiacul, a găsit și un concurs la care să participe și fără nici o reținere, s-a înscris și dus a fost, pe apă în jos.

„Mureș Maraton se numește concursul, era a doua ediție. Și m-am dus și eu la concurs, atras că acolo o să întâlnesc mai mulți de ăștia ca mine. Am și ieșit pe locul patru parcă, la maraton și trei la slanom. Mi-a alimentat ego-ul să pot să fiu bun la ceva în țară, momentul în care am trecut de la pasiune la ceva mai mult, la un stil de viață. Acolo am văzut oameni antrenați, cu vestă, cu cască, acolo l-am cunoscut și pe cel care mai apoi m-a antrenat, Leslie Tind, și care a ajuns și nașul copilului meu”, rememorează Ionu Stancovici.

Au urmat de atunci multe concursuri, multe căzături, multe lecții învățate despre protecție și stăpânire de sine când ajunge cu capul în apele reci. Dar niciodată nu s-a descurajat și nu a încetat să iubească caiacul, atât de mult încât în prezent l-a dus și mai departe, la nivel de afacere. Are în posesie 12 caiace și costume de neopren, dar și veste de salvare, căști și tot ce ține de echipament, pe mai multe mărimi, pe care le închiriază pentru cei dornici de o aventură și de o altfel de relaxare.

„Am început să cumpăr un caiac, pe urmă mi-am dat seama că nu e cel mai bun pentru mine, că e prea mic, pe urmă altul și tot așa. Am cumpărat 12 caiace de-a lungul anilor, apoi costume de protecție, de neopren la început, acum am și costum uscat cu care pot cădea liniștit că nu simt cât e de rece apa. Un caiac e cam 1000 de euro, plus costumele, sunt bani mulți băgați în pasiunea asta, peste 20.000 de euro, așa că am decis să o fac afacere din asta. Acum câțiva ani am văzut o filmare din America cu unii care scoteau pe ape, cu caianul, veteranii de război infimi și ăia declarau că se simt extrem de bine, egali cu restul din jurul lor, pentru că în caiac nu ai nevoie de picioare, doar de șolduri. Când am văzut treaba aia mi s-a pus la inimă și am zis că pot face și aia și un bussines din asta. Dezvolt ture pe Someș cu grupuri doritoare. Eu merg cu ei, le închiriez tot ce e nevoie, pe mărimea lor și mergem și ne plimbăm pe Someș câteva ore. Treaba asta e gândită ca în câțiva ani să o duc la nivel de abonament, omul să plătească la începutul anului pentru un anumit număr de ieșiri pe apă și când vrea mă sună, vine îi dau caiacul și echipamentul și iese cu prietenii pe apă. Asta după ce merge cu mine de mai multe ori și știe tot ce e necesar”, mai afirmă antreprenorul.

Afacerea e la început de drum, având doar câteva luni de la pornire, dar deja se bucură de susținători destul de mare, dovadă fiind tura de pe Someș, de 2 zile, pe care Ionuț a făcut-o în toamnă cu un grup de persoane. Aceștia și-au arătat deja interesul de a mai participa la astfel de ture.

Pe urmele lui Ionuț calcă și fiul său mai mare, Anrei, de cinci ani, care mânuiește caiacul cu multă siguranță și fără să îl avarieze, deocamdată în piscină, dar are și experiența turelor pe apă, cu tatăl său cea mai lungă dintre acestea fiind de 25 de km. Tot în piscină vor ajunge de acum înainte și mulți directori, oameni cu funcții de conducere, care atunci când se întorc cu capul în apă învață cum să își mențină calmul în situații extreme, ei fiind cei care se panichează cel mai rapid, spre deosebire de copii care iau totul în joacă.

Dincolo de sport, pasiune, afacere și relaxare, Ionuț vrea să predea prin ceea ce face două lecții celor din jurul său. Prima este aceea că apele nu sunt un pericol și pot fi stăpânite, plutind pe ele, iar cea de-a doua cea că orice dorință ai avea, dacă o urmărești cu îndârșire, reușești să o transformi în realitate și să te bucuri de pe urma ei.

Comments

comments

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *