De la jurnalist, la brutar, cărător de mobilă iar mai apoi în IT și „ocnaș” de Bitcoin. Povestea de viață a unui sătmărean care îți arată că succesul îl atingi dacă îl dorești destul de mult

0
124
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Povestea lui Bogdan Tincu, un sătmărean în vârstă de 28 de ani a început la fel ca a multor tineri din ziua de astăzi, dar, la un moment dat, a cunoscut o schimbare, din ambiția tânărului de a nu mai avea șefi. A absolvit cu brio facultatea de jurnalism din Cluj și chiar a avut o experiență scurtă în domeniu, dar modul în care a aflat el că se realizează jurnalismul, ca angajat într-o redacție mare, l-a dezamăgit și l-a făcut să plece din țară

„Am studiat jurnalismul în România, la Cluj. Am fost un student bun, cu multe burse şi deplasări în străinătate, plătite de facultate prin diferite programe europene. Am absolvit cu brio și chiar atunci mă vedeam activând în domeniu. Mi-am găsit un loc de muncă la o televiziune în Satu Mare. Experiența nu a fost tocmai una plăcută, dar a fost o lecție necesară, pentru că am descoperit că nu sunt făcut să am un program fix de muncă și să am un șef, care, pe lângă că e morocănos, e și miștocar și trebuia să scriu oarecum după dictare, materiale comandate de el. Așa că am decis că nu vreau să am șefi niciodată, dar nici să fiu un astfel de șef. Mi-am făcut bagajele și am plecat din țară”, își amintește Bogdan Tincu prima sa experiență din câmpul muncii. Aceasta a durat puțin, aproximativ trei luni de zile.

Cu toate că studiase pe filiera umană, Bogdan a fost mereu atras de științele fixe, în special de ceea ce ținea de IT. Dar nevoia unui venit sigur nu i-a permis să-și dezvolte prea mult această pasiune, pentru început. Așa a ajuns în Londra, unde s-a angajat în diverse locuri pentru a-și asigura existența și și-a sacrificat timpul liber pentru a descoperi tainele IT-ului.

„În Londra am făcut multe, la început am mers să lucrez la o brutărie, apoi am fost la o firmă de mutări, la cărat mobilă. Nu prea conta ce lucrez, ca orice tânăr doream să am bani, bani din care mai apoi să pot să îmi construiesc viața. Apoi am văzut un anunț într-un ziar românesc care anunța că se caută tineri să lucreze pe partea de suport tehnic pentru o companie. Eu am fost autodidact pe acest segment, veneam de la muncă și mă puneam la calculator și învățam programare, învățam diverse programe din ce găseam explicații pe internet, din tutoriale, din încercări și greșeli. Am trimis imediat CV-ul şi, surpriză: în două ore am fost sunat de firma respectivă, oferindu-mi-se jobul. Am început chiar din ziua aceea să lucrez la întreţinerea unei platforme online. În primele trei luni, am lucrat mai mult pe mărunţiş, pentru că, deşi ştiam domeniul, mai aveam încă lucruri noi de învăţat. În afară de faptul că aveam şansa să mă familiarizez cu domeniul, îmi puteam face o reputaţie, aveam posibilitatea să cunosc această lume a IT-ului”, povestește Bogdan.

Nu l-a încântat să decoreze locuințele celebrităților

Bogdan mai spune că, pentru a reuşi în noua lui meserie, îşi făcuse un program de studiu şi de muncă foarte strict chiar şi după ce ieşea de la serviciu.
„Am pornit cu gândul că doresc să fiu cel mai bun în ceea ce fac, să îmi fac un nume și o reputație. Am stat câteva luni la acea firmă, care s-a închis. Am rămas în Londra şi m-am angajat la o companie care producea decoruri, unde primisem postul de designer. Într-o zi, mi-am spus că nu mai vreau să lucrez pentru nimeni, oricâtă nevoie aş avea de bani, aşa că, după aproape un an la acest job, am demisionat. Asta chiar dacă avusesem ocazia să realizez decoruri pentru locuinţele unor persoane celebre, precum jucători de la Arsenal, Chelsea Londra şi cântăreţi renumiţi de aici”, mai spune Bogdan.

Conștient că banii nu vin toți deodată și nici în cantități mari, și după ce experimentase o dată cum e să o ia în viață de la zero, Bogdan și-a creat propriul site de prezentare și a pornit în căutarea clienților cărora să le realizeze site-uri și aplicații de mobil. A învățat în continuare din fiecare modificare a site-ului propriu și din fiecare aplicație de mobil realizată pentru prieteni, în mod gratuit la început, pentru a putea intra pe piață.

„La început lucram pe mărunțișuri, dar cu o idee bine fixată în minte. Cu cât mai mulți clienți mulțumiți, cu atât mai multe recomandări și cu atât mai multe șanse să clădesc ceva serios pe viitor. În IT, dacă ești bun și te dezvolți continuu, se câștigă decent spre foarte bine. Eu, la început, nu câștigam extraordinar, dar important a fost că nu m-am dat bătut. Într-o zi mi-am spus că ceea ce pot face la Londra în IT, pot face și acasă la Satu Mare, la costuri mai mici și fiind aproape de familie și de prieteni, așa că am mai luat-o o dată de la zero, a treia oară, întorcându-mă acasă. De fapt nu a fost chiar de la zero, că am putut continua contractele avute în Anglia”, mai spune tânărul.

Bogdan mărturiseşte că, printre proiectele sale ca independent este şi o aplicaţie pentru telefoane mobile şi tablete, un joc de cultură generală care aduna iniţial circa şase-şapte clienţi lunar. Tânărul este bucuros că, după ce a preluat acest proiect, a reuşit să crească spectaculos numărul de aplicanţi, până la 5.000 pe zi. Între timp, a vândut acea aplicație pe bani frumoși și a trecut la un nou capitol.

Nu îi pare rău că a dat Londra pe Satu Mare: “IT-ul e la fel de profitabil în orice colț al lumii”
„Am urmărit trendul în tot ce ține de IT, și am simțit oportunitatea investiției în criptomonede, doar că am decis că, dacă tot am cunoștințele necesare, să nu le cumpăr, ci să le caut, să le minez, iar acum am un miner al meu și mă pregătesc să îl achiziționez pe al doilea împreună cu un asociat. Afacerea cu site-uri și aplicații a crescut frumos, s-a dezvoltat și chiar nu îmi pare deloc rău că am lăsat Londra pentru Satu Mare, pentru că aici era o piață mare neexploatată, pe care am putut să mă desfășor. IT-ul e la fel de profitabil în orice colț al lumii”, mai povestește Bogdan.

Bogdan Tincu dorește să fie un exemplu pentru tinerii care afirmă că nu găsesc oportunități de carieră și dezvoltare în țară, arătându-le tuturor că și într-un oraș mic precum Satu Mare se pot realiza lucruri la fel de importante și bine apreciate precum la Londra

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Comments

comments

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *