Alianță PSD +PNL+ UDMR la Tășnad ca să îl trimită pe primarul Grieb Csaba în China în vizită. Tășnădenii stau în noroi și primarul cheltuie 65.000 lei în China

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Deznodământ în dezinteresul cetățenilor din Tășnad în cazul vizitei pe care o delegație a primăriei dorește să o facă în China pentru 7 zile, la mijlocul lunii mai.
Am menționat despre acest caz în două articole anterioare, în care am atras atenția asupra cheltuielilor extrem de mari pe care le presupune această vizită, fiind vorba de peste 65.000 lei pentru o delegație de șase oameni din primărie care ar urma să plece în China la un oraș cu care este semnat un protocol de colaborare.
Menționăm și acum ca și înainte că există unele cheltuieli care nu se justifică în contextul în care delegația din Satu Mare este musafir în China, cheltuieli precum diurna și transportul intern, acesta din urmă fiind socotit la 500 de dolari pe cap de persoană.
De asemenea am arătata că ceea ce presupune cheltuielile cu cazarea pentru șase oameni, respectiv suma de 19.000 lei este exagerată, întrucât trei camere duble, rezervate pe booking, pentru șapte nopți, ajung la un preț maxim de 7000 lei, ceea ce înseamnă că delegația își arogă un surplus de 12.000 lei din banii cetățenilor din Tășnad.
În ciuda opiniei publice, a repulsiei populației față de acest proiect, proiectul de hotărâre a fost supus în forma inițială la vot în Consiliul Local și ba mai mult, chiar a trecut de votul consilierilor, printr-o alianță cel puțin ciudată.
Doi consilieri PNL au votat împotrivă și unul s-a abținut, consilieri care sunt colegi de partid cu primarul Grieb Csaba, iar la fel au procedat și consilierii PMP, care și-au arătat dezacordul față de plecare și costuri.
Totuși consilierii PSD din Tășnad au înțeles să îi susțină primarului plecarea, vorbindu-se că din delegație urmând să facă parte și o colegă de-a lor de partid. Ba mai mult, cei de la PSD se pare că s-au aliat cu UDMR și PNL la Tășnad, dat fiind faptul că toți consilierii UDMR și doi de la PNL au votat pentru acest proiect.
Este de urmărit dacă în continuare Curtea de Conturi sau alte organe de control se vor autosesiza față de acest proiect și de aceste cheltuieli din bani publici.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *