O firmă din Satu Mare este firmă protejată – nu de politic, ci prin faptul că are 50% din angajați persoane cu dizabilități

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Un anunț de angajare al celor de la Carefull făcea furori în urmă cu o săptămână în mediul online din Satu Mare, după ce compania anunța că își caută angajați în rândul persoanelor cu dizabilități. Probabil prea puțină lume cunoaște faptul că există firme care au adoptat această politică de resurse umane încă de zeci de ani.

Una dintre aceste firme este Camino Hemi Trade, o companie care distribuie echipamente de protecție, precum bocanci, șalopete, mânuși și altele, precum și produse ce țin de prevenirea și stingerea incendiilor, precum stingătoare de incendiu și accesorii.

„Incă de la înfiinţare societatea funcţionează ca Unitate Protejată Autorizată, conform Legii 448/2006 privind funcţionarea si autorizarea Unitaţilor Protejate, 50% din angajaţi fiind persoane cu dizabilităţi. Adoptând o strategie comercială clară, promovând în piaţă numai produse de calitate, dar cu un raport calitate/preţ optim, s-a reuşit creşterea continua a cifrei de afaceri a firmei şi a prestigiului sau. In decursul timpului activitatea a fost dezvoltată, extinzandu-se şi pe produse complementare cum ar fi: stingătoare de incendiu şi accesorii P.S.I.”, se arată într-o comunicare a firmei Camino Hemi Trade

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *