Sâmbătă, la „Raliul Doamnelor”, femeile își pot demonstra îndemânarea la volan. Cine are curaj?

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Doamnele și domnișoarele din întreg județul Satu Mare au ocazia să își demonstreze îndemânarea și măiestria la volan, sâmbătă, în centrul municipiului Satu Mare. Pentru acestea NSM Motorsport a lansat competiția „Raliul Doamnelor”, o competiție organizată exclusiv pentru doamne și domnișoare.

„Cred că și doamnele merită puțină atenție, mai ales că luna martie e luna dedicată doamnelor, am zis să organizăm ceva și pentru sexul frumos. Așa ne-a venit ideea de a organiza Raliul Doamnelor, care are în spate clubul NSM Motorsport, din partea clubul fiind eu, Ovidiu Domide și Mihai Șerdan reprezentanți. Eu sper să fie o reușită, să avem cât mai mulți concurenți. Am încercat să împărțim competiția în trei, inițial a fost o competiție dedicată cetățenelor, dar și o parte pentru dealerii de mașini care îți vor expune mașinile. În urma discuțiilor avute cu cei din cadrul MAI, respectiv Poliție, Jandarmerie și ISU, care ne vor fi parteneri în organizare, am ajuns la concluzia că există o cerere mare din partea doamnelor din aceste instituții pentru a participa, așa că și ele vor avea partea lor de competiție, separată de restul. Deja ni s-au confirmat 10 doamne participante din partea ISU, așteptăm și din partea celorlalte instituții să ne confirme câte persoane vor participa.”, a declarat Ovidiu Domide.

Secretariatul tehnic, pentru înscrieri, se deschide sâmbătă dimineața la ora 9, iar dupa ora 11, după ce se încheie inscrierile, va începe cursa propriu zisă.
„Fiecare doamnă sau domnișoară poate participa cu mașina din dotare, nu trebuie să aibă nici dotare specială mașina pentru a putea să se prezinte cu ea în cursă. Toate mașinile, indiferent de dimensiune și capacitate vor concura împreună. Probleme nu sunt grele, au de mers printre jaloane sau de realizat un traseu contracronometru urmărind jaloanele. Până acum 17 persoane înscriseîn afară de cele de la ISU, dar avem persoane din Sighet și Baia Mare care au afirmat că vor face și ele deplasarea pentru a concura și la Satu Mare.”, a afirmat și Mihai Șerdan

Cursa va avea trei probe, două dintre ele de îndemânare, incluzând jaloane, iar cea de-a treia probă este una surpriză. Dacă la competiția de la Baia Mare doamnele au avut de făcut frișcă din albușuri de om, cu telul, la Satu Mare proba va fi legată tot de mașină și de condus dar organizatorii doresc să o păstreze secretă până la startul cursei.
Premiile pentru primele trei locuri sunt substanțiale:

LOCUL I – premii in valoare de 2200 lei:
Cupă
Înfoliere totală geamuri autoturism si curățare chimică interior, oferit de ADMaxim
Montat, echilibrat, convergență roți, diagnoză HUNTER, decarbonizarea motorului cu hydrogen, oferit de Eurolux, îndreptăm jante Baia Mare
Voucher in valoare de 300 lei, oferit de Otto Herman
Cină in valoare de 300 lei, oferit de Gemelli
Un abonament la Zumba fitness with Bea

LOCUL II – premii în valoare de 1500 lei:
Cupă
Înfoliere geamuri spate autoturism și curățare chimică interior, oferit de ADMaxim
Montat, echilibrat, diagnoză HUNTER, decarbonizarea motorului cu hydrogen, oferit de Eurolux, îndreptăm jante Baia Mare
Cină in valoare de 200 lei, oferită de Gemelli
Un abonament la Zumba fitness with Bea

LOCUL III – în valoare de 1000 lei
Cupă
Tratament hidrofob autoturism și curățare chimică interior, oferit de ADMaxim
Decarbonizarea motorului cu hydrogen, oferit de Eurolux, îndreptăm jante Baia Mare
Cină in valoare de 100 lei, oferită de Gemelli
Un abonament la Zumba fitness with Bea

Înscrierile pentru competitie se pot face în continuare la adresa e-mail (office@nsmmotorsport.ro), prin sms la 0773 902 534 sau prin mesaj pe pagina NSM MOTORSPORT menționând numele, vârsta, tipul de mașină și numărul de telefon. Confirmarea înscrierilor se va face la secretariatul competiției, între orele 09-10, taxa de inscriere fiind 20 de lei.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *