Un profesor de la un liceu sătmărean a semnalat la Prefectură probleme de notare la concursul de ocupare al posturilor

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut marţi 15 mai 2018, audienţe cu cetăţenii. Alături de prefect au fost prezenţi şeful serviciului juridic, Dorle Cosmin şi consilierul pe relaţii cu publicul, Găzdac Florin. În această săptămână s-au înscris în audienţă trei persoane.

Prima persoană a sesizat că pe terenul moştenit de la mama sa, situat în comuna Vetiş, sat Decebal în suprafaţă de 11 ha au fost emise trei titluri de proprietate către alte persoane decât cea îndreptăţită. În urma unor acţiuni în instanţă au fost emise sentinţe care i-au fost defavorabile. Iar actualmente una dintre cauze se află pe rolul Curţii de Apel. Prefectul a comunicat persoanei că pe perioada derulării procesului instituţia prefectului nu poate să intervină in vreun fel.

Un profesor de la Colegiul Naţional Kolcsey Ferenc a solicitat sprijin pentru stabilirea corectă a baremului pentru concursul de promovare de anul acesta. Doreşte de asemenea să fie acordat un punctaj pentru dosarul depus anul anterior. Prefectul a comunicat persoanei că va contacta Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare pentru clarificarea celor sesizate, urmând a se comunica răspunsul în scris.

A treia persoană venită în audienţă, un cetăţean din Viile Satu Mare a reclamat faptul că pe terenul său proprietate personală înscris în Carte Funciară(CF) s-au eliberat alte patru titluri de proprietate în ultimul timp de către primăria Ardud. Prefectul a îndrumat persoana să depună un memoriu ce va fi analizat urmând a i se comunica în scris un punct de vedere cu privire la modul de soluţionare a problemei sesizate.

Sursa: Instituția Prefectului

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *