Centura de ocolire avem, bani de despăgubiri, mai la toamnă… aia viitoare

0
1361
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Zeci de mii de locuitori din județul Satu Mare salută începerea lucrărilor la centura de ocolire a municipiului Satu Mare și alături de ei alte mii de șoferi care erau nevoiți sa treacă cu mașina prin oraș pentru a tranzita acest segment din drumul lor.

Mai puțin fericiți sunt însă aproximativ 120 de sătmăreni care au terenuri pe traseul centurii de ocolire, oameni care mai au de așteptat ceva sa își vadă banii de despăgubire de pe teren.

” Oamenii trebuie sa înțeleagă ca odată cu Hotărârea de Guvern terenul nu mai este al lor”  a afirmat viceprimarul Adrian Albu.

Acesta a afirmat ca a avut o întâlnire ad-hoc cu câteva zeci de proprietari de terenuri și ca dacă situația o va impune va organiza o alta întâlnire cu toți proprietarii de terenuri expropriate pentru lamuri suplimentare.

„Banii pe acele terenuri vor veni cel mai probabil anul viitor, cel mai sigur pe toamna anului viitor. Mai bine sa spunem un adevăr mai dureros decât sa ii mințim. Banii sunt la Cec, pe numele fiecărei persoane, dar vor fi disponibili după lucrările topografice”, a mai afirmat Adrian Albu.

Acesta a mai completat ca majoritatea proprietarilor de terenuri au înțeles situația dar ca mai exista persoane care se considera în pierdere, după ce construcțiile de pe terenurile lor ar fi fost subevaluate sau nu s-a ținut cont de ele la plata exproprieri.

Pana la momentul plății, viceprimarul face apel la cetățenii pe a căror terenuri se va lucra în prima faza a proiectului sa își curețe terenul, pentru a putea astfel recupera o parte din culturile de pe teren, pentru a nu se vedea firma executanta nevoita sa între cu buldozerul.

” Am avut un caz în zona Dara vineri in care buldozerele au fost gata sa între pe terenul unui cetățean, care ne-a cerut termen pana astăzi sa își elibereze singur terenul, fiind vorba de o livada”, a completat viceprimarul

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Comments

comments

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *