Despre cum se naște succesul – ambiția unui sătmărean de avea o afacere care depinde doar de el

0
3219
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!
În urmă cu patru ani, Sergiu Bărbuş, un tânăr din Satu Mare, a decis să încerce o nouă ipostază în viaţa profesională. După ce a fost angajat în învăţământ, ca profesor de informatică, iar mai apoi a lucrat într-o multinaţională pe partea de IT, Sergiu a decis că a venit momentul de a începe propria afacere. În acel moment, împins de entuziasmul oricărui început, îşi gândea afacerea la nivel mare, naţional, dar între timp lucrurile s-au schimbat. Sergiu a mizat pe o afacere cu cabine fotografice care printează poza în timp scurt, cabine folosite la evenimente.
„Am început acum patru ani cu afacerea cu cabine foto, atunci eram plin de entuziasm, eram încântat de această idee de afacere, piaţa pentru ele era în formare. Am zis în acel moment că nu mai gândesc mic, doar la nivel de un salariu, ci mizez pe o afacere mare, pe care din Satu Mare să o duc la nivel naţional. Începutul a fost promiţător, am început bine, am câştigat repede public, am muncit mult şi rezultatele au venit rapid”, îşi începe povestea Sergiu Bărbuş.
Şi-a angrenat în afacere şi soţia, care după orele de program îl ajuta fie cu partea de promovare, fie cu şabloanele pentru poze, şi chiar cu prezenţa cu cabina foto la evenimente, noaptea, în weekenduri. Afacerea s-a pus pe picioare şi în al doilea an a fost nevoie de primii angajaţi, pentru că singuri nu mai făceau faţă solicitărilor.
„Anul trecut, în al treilea an de activitate am ajuns să am şase angajaţi. Part-time, e drept, dar erau şase oameni cu care şi aşa cu greu reuşeam să acopăr toată cererea şi, deşi îi aveam ca angajaţi, nu eram scutit încă de multă muncă şi chiar nopţi petrecute la evenimente. Îmi place între oameni la evenimente, dar dacă am gândit o afacere mare nu aveam de gând să muncesc tot timpul în ea”, mai afirmă anteprenorul.
În câteva luni de când s-a decis să facă din MLM (Multi-Level Marketing) o prioritate, Sergiu a câştigat o croazieră din partea companiei – foto: Facebook Sergiu Dan Bărbuş
Prima mare lovitură a primit-o de la stat, în momentul în care a avut de plătit contribuţii dupp angajaţii săi part time la fel ca după un angajat cu normă întreagă. Cea de-a doua lovitură i-a dat-o chiar piaţa cabinelor fotografice din zona de nord-vest a României, care a explodat şi nu toţi cei care s-au implicat într-o astfel de afacere au respectat şi obligaţiile unei afaceri.
„Am fost de exemplu la Oradea la un târg de nunţi. Nici nu mai ştiu câţi expozanţi am fost cu cabine fotografice, vreo 8. Am avut de plătit înscrierea la târg, cazare, transport, nu doar pentru mine ci şi pentru o persoană cu care am mers şi alte costuri auxiliare acolo. Şi am făcut fix două contracte. De ce? Pentru că au apărut firme noi care merg mult sub preţul pieţei, pentru că ştim cum funcţionează lucrurile, nu fac facturi la toate evenimentele, nu au de plătut impozite. Plus că sunt gândite ca afaceri mici şi atunci nimeni nu se oboseşte să angajeze pe cineva, cei care deţin cabinele sunt şi cei care lucrează efective cu ele, ca venit suplimentar pe lângă un loc de muncă. Şi atunci ei pot de exemplu să ceară 200 de euro la un eveniment, din banii aceştia având costuri doar de aproximativ 50 de euro şi restul câştigul lor, pe când eu dacă tai factură, plătescimpozit, am angajat, plătesc salarul lui, taxele la stat, deci eu dacă aş merge la un eveniment cu 200 de euro nu aş mai câştiga nimic”, mai afirmă Sergiu Bărbuş.
În această primăvară s-a văzut nevoit să concedieze doi angajaţi, pentru a putea rămâne competitiv şi pentru a nu risca să termine acest an pe minus. Între timp Sergiu a descoperit afacerile de timp MLM (Multi-Level Marketing), sau networkingul, acolo unde investeşte acum mult timp şi multă ambiţie de a reuşi.
„O să încep aşa, MLM e tot o afacere, dar e una în care tu ai controlul total a ceea ce se întâmplă. Aici nu ai influenţa deciziilor statului, echipa ta nu îţi sunt nici angajaţi, nu îţi sunt nici concurenţi, sunt echipă. În MLM am treabă cu statul doar la sfârşit de an când le duc fişa cu venitul pe anul anterior şi îmi calculează impozitul, nu mă influenţează fiecare lege nouă. Şi aici am control total, mă repet, aici ştiu că dacă aloc trei ore pe zi, pot să am un venit x, dacă aloc 10 ore pe zi, pot să am un venit Y, iar dacă realizez vânzarea mi se datorează doar mie şi nu altora”, explică Sergiu Bărbuş.
Sergiu şi soţia sa Roxana în croazieră – foto: Facebook Sergiu Dan Bărbbuş
MLM-ul l-a descoperit în urmă cu aproximativ doi ani, dar doar din această primăvară, în urma problemelor apărute cu firma cu cabina fotografică a decis să facă o prioritate din MLM şi să atingă nişte nivele superioare.
„Şi până acum mă ocupam de MLM, dar doar part-time. Din iarnă dedic mai mult timp şi deja se văd rezultatele. Am fost deja într-o croazieră şi deja pe anul viitor am câştigată încă o croazieră. Acum trebuie să văd cum mai strâng nişte puncte pentru a-mi duce şi copiii anul viitor cu noi în croazieră. Punctele se strâng în funcţie de numărul de recrutări, în funcţie de vânzări, de rezultate. E o afacere bazată pe rezultate, nu cum sunt locurile de muncă la noi de exemplu, bazate pe trecerea orelor de program”, afirmă antreprenorul.
Sergiu a reuşit să treacă peste toate lucrurile auzite despre MLM, cum că sunt afaceri piramidale, cum că banii investiţi acolo sunt bani pierduţi, şi altele, pe care le consideră normale, dacă vin din partea unor persoane care şi-au făcut planuri nerealiste la început de drum în MLM.
„De ce se teme lumea de MLM? Fiind atât de mic costul de intrare nu este nici un filtru. Orice bussines clasic ai începe, este frica aceea de a nu îţi spune nimeni ce să faci. Eu primul lucru pe care i-l spun noului om este să îl felicit şi mai apoi îi spun că eşecul sau succesul ţine doar de el. Dacă el nu reuşeşte nu e nici vina produsului, nici a ţării, nici a echipei, ci doar a lui. Dacă are succes, e doar meritul lui. Lumea intră prea uşor, nu îşi alocă timp să înveţe despre acest bussins. MLM este mult mai emoţional, pe când bussinesurile clasice sunt mai matematice, dar în MLM trebuie emoţional trebuie să ajungi la acel om. În MLm nu merge că vorbeşti azi cu doi oameni şi pe urmă două săptămâni nu vorbeşti cu nimeni, pentru că aşa nu vei reuşi. Dar oamenii nu zic că ei nu au făcut ce trebuie şi nu au făcut suficiente contacte ci zic că modelul e prost, nu funcţionează, nu îi îndeplineşte aşteptările. Păi clar că nu i le îndeplineşte, dacă a avut aşteptări suprarealiste”, explică Sergiu.
Despre networking, Sergiu consideră că este afacerea viitorului, pentru că zilnic facem recomandări gratuite, dar prin acest tip de afacere putem face recomandări care să aducă şi un venit. Modelul acesta de afacere este extrem de răspândit în Statele Unite de exemplu, acolo unde există persoane care au făcut carieră în aşa ceva, fiind singura ocupaţie pe care au avut-o până la vârste înaintate.
„Anul trecut la Praga am întâlnit un tip, de 60 de ani, neamţ, el a zis că de cinci ori a fost în pensie până acum. El de la 18 ani face doar asta. Cea mai lungă „pensie” a fost de 10 ani. În acest timp nu a fost nevoit să muncească. Nu a stat fără să facă nimic, a investit în el, a umblat în lume la cursuri, dar nu a trebui să meargă la un loc de muncă pentru a câştiga bani. De ce? Doi – trei ani munceşti, rezultatele mari vin după aceea. Până aduci lângă tine oamenii care gândesc ca tine, până înveţi, durează, dar după aceea ajungi la venit pasiv. După vreo 10 ani se schimbă planul, se schimbă compania. Dar începerea în altă parte, după ce ai bazele, e infinit mai uşor, pentru că din echipa de 30-40 de oameni pe care ai avut-o prima dată, dacă vin 5 din start alături de tine, ai un început puternic. Pe croazieră am întâlnit un tip din Serbia care după 2 luni în care a stat şi a analizat compania în care sunt şi eu, iar după ce s-a decis, în 3 ore a făcut toate punctele pentru a veni în croazieră. A făcut chiar glume, zicea că putea să meargă şi mai repede, dar a avut conexiune proastă la internet”, povesteşte din experienţa sa Sergiu.
Sergiu este convins că în anii următori acest tip de afacere va creşte şi mai mult în România, pntru că diferenţele sunt enorme faţă de afacerile clasice, atât din punct de vedere al lipsei greutăţilor şi piedicilor externe pe care le întâlneşti cât şi a faptului că îţi poţi decide singur nivel de venit, iar controlul total este al tău.
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Comments

comments

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *