AVEM SPORT LA SATU MARE | Centru olimpic de box la Satu Mare | Meritele cui?

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Avem un ministru sătmărean, avem consilieri ai ministrului sătmăreni, avem oameni care au performat în box. Se mișcă ceva? Vom sări dinou să blamăm persoane, sau o sa le recunoaștem meritele? Titlul acesta, i se datoreaza ministrului Ioana Bran și celor din staff-ul ei, trebuie să admintem. Un pas mare pentru orasul nostru care va putea găzdui competiții, săli de pregatire și instruire a noilor boxeri ai țării.

“Practic se continuă un proiect început mai demult, dar care a fost abandonat din diferite motive. L-am reluat, iar Comitetul Olimpic a aprobat înfiinţarea unui centru olimpic la Satu Mare. Este o zonă care oricum trebuia acoperită, era în afara activităţii Comitetului Olimpic. Zona de Est este acoperită, zona de Vest destul de puţin. Scopul centrelor este pregătirea sportivilor pentru loturile naţionale. Legat de inaugurare, vedem când se termină documentaţia. Avem şi noi câteva lucruri de clarificat, avem rapoarte de făcut cu COSR. Până la sfârşitul anului sper să-şi înceapă activitatea, dacă nu, atunci în ianuarie. Vom vedea când va fi inaugurat în funcţie de delegaţia Comitetului Olimpic care va merge la Satu Mare şi va inspecta locurile de cazare, masă, refacere, asistenţă medicală şi aşa mai departe. Sunt anumite condiţii pe care le-au cerut. Vom vedea când vor da avizul, nouă ne-ar fi convenit şi de ieri să-şi înceapă activitatea”, ne-a declarat Vasile Cîtea, preşedintele Federaţiei Române de Box. Totodată acesta va fi prezent la Satu Mare cu prilejul finalei Campionatului Naţional de cadeţi din perioada 22-27 octombrie.

“Mă bucur că am reuşit să obţinem creditele pentru centrul olimpic de la Satu Mare deoarece ne lipsesc cu desăvârşire modelele în săli, exemplele vii. Venind o mare parte din elita boxului românesc la nivel de juniori la Satu Mare, va fi o motivaţie în plus pentru sportivii noştri. Mă bucur că am reuşit ca totuşi după trei ani să reluăm discuţiile cu FRB şi COSR. Discuţiile au fost purtate de colegul meu Viorel Plosca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Satu Mare. Suntem avantajaţi şi pentru că ne aflăm într-o zonă cu ieşire la Ucraina, Ungaria, foarte aproape de Slovacia. Cu cei de acolo vom vedea la ce nivel suntem, pentru că pe cei din ţară îi cunoaştem”, ne-a transmis Florin Mulcuţan, consilierul ministrului Ioana Bran.

“După demersurile începute în urmă cu trei ani de zile de AJB Satu Mare, s-a aprobat înfiinţarea unui centru olimpic la noi. Pentru noi sunt mai multe lucruri benefice. Având sportivi selectaţi pentru pregătire, posibili candidaţi la jocurile olimpice, vor fi antrenamente comune cu sportivii noştri din Satu Mare, vor creşte pe lângă sportivi cu experienţă. Îi mulţumesc doamnei ministru Ioana Bran pentru implicare şi pentru că a sprijinit necondiţionat reluarea discuţiilor şi înfiinţarea acestui centru olimpic. Ideea este îmbrăţişată şi de autorităţile locale, dar şi de Ioan Ghere care pune la dispoziţie sala de la Voinţa. Acolo se vor pregăti sportivii”, spune Viorel Plosca, preşedintele AJB Satu Mare.

Asociaţia Judeţeană de Box Satu Mare mulţumeşte pe această cale tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect şi celor care-l vor susţine în continuare, respectiv: Gabor Kereskenyi – primar Satu Mare, Pataki Csaba – preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Dorel Ziman – director LPS Satu Mare, Adrian Ardelean – director Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Căuaş, Călin Durla – inspector şcolar general, Ioan Ghere – preşedinte CS Voinţa Satu Mare, dr. Cosmin Raţiu, Leonard Doroftei şi Marcel Boboc – coiniţiatori ai acestui proiect.

De ce nu s-a facut nimic înainte? Sigur, se vor găsi argumente, dar Florin Mulcuţan care este un om de box care se încearcă de ani de zile să reuşească, să progreseze copiii din zonă şi sportul sătmărean. Acum poate face… ȘI FACE.

Declaratii luate de pe Informatia Zilei

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *