A fost remediată problema care a condus ieri la nefuncționarea Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este abilitat să comunice următoarele:
A fost remediată problema care a condus ieri la nefuncționarea Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS.
În consecință, începând de astăzi, cetățenii pot obține certificatele de cazier judiciar fără întârzieri.
De asemenea, tot astăzi, persoanele care au depus ieri cerere pentru eliberarea cazierului judiciar și nu au mențiuni care să fie înscrise în acestea, se pot prezenta la ghișee, în vederea eliberării documentului.
ULTIMELE ȘTIRI
Tânăr șofer, cu o alcoolemie de speriat, oprit în trafic de polițiștii sătmăreni
Motocicleta de concurs a lui Mani Gyenes a ajuns în colecția lui Ion Tiriac
Radu Roca și-a depus candidatura pentru alegerile locale, pentru funcția de primar al municipiului
Târgul de Paște își deschide porțile luni, la Satu Mare
Drumul Armatei Romane, de acum 105 ani, refăcut de Asociația "Satele Unite ale Sătmarului"
Încă o comună din judet își face parc fotovoltaic, pentru a acoperi curentul pentru instituții și il...
Mircea Govor e primul candidat la Președinție Consiliului Județean care și-a depus candidatura
Depozit alimentar amendat de DSVSA pentru condițiile de depozitare
Negreștiul e în finala competiției "Destinația Anului". Are nevoie de voturile noastre pentru a câșt...
NewYork Rolls, desertul momentului, ajunge la Satu Mare. ARTEMIS deschide o cofetărie în zona centra...
Sătmăreanca găsită moartă în casă, cu un cuțit înfipt în ea
Sătmăreni blocați de peste 10 ore in Dubai - totul e dat peste cap de furtunile din ultimele zile
Stiri Satu Mare