Nouă persoane oprite la frontiera cu Serbia

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat nouă cetăţeni din Serbia, Kosovo și Turcia care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, intenţionând astfel să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În data de 04.12.2018, în jurul orei 23.30, operatorul de la sistemul de supraveghere cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, județul Timiș, a observat un grup de persoane care se deplasa spre linia de frontieră dintre Serbia și România.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au depistat, pe direcţia localităţii Beba Veche, nouă cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din nouă bărbați, cetăţeni din Serbia, Kosovo și Turcia cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani. Bărbații depistați aveau documente de identitate asupra lor, iar din studiul acestora s-a constatat că persoanele din Turcia au intrat legal în Serbia, iar persoanele din Kosovo aveau interdicție de a intra în Ungaria.

Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe, pentru cercetarea în comun a evenimentului şi punerea în aplicare a acordului de readmisie.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *