Revista „Poteci” de la „Doamna Stanca” la 50 de ani

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Jubileul revistei „Poteci” apărută în urmă cu 50 de ani la actualul Colegiu Național „Doamna Stanca” Satu Mare, reprezintă neîndoielnic un eveniment care depășește arealul strict școlar. Asta pentru că în jurul acestei reviste s-au format scriitorii importanți ai Sătmarului: Ion Bledea, Ion Baias, George Vulturescu și mulți alții.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a editat în cinstea acestui eveniment o revistă aniversară în care se întâlnesc creatorii de ieri și de azi care s-au format în această școală. 
Mentorul generației de la 1968 a fost dăruitul profesor Teodor Curpaș, care și-a legat cariera și destinul de meleagurile sătmărene. În cuvântul înainte al antologiei „Poteci”, profesorul Curpaș a intuit faptul că tinerii pe care-i sprijinea atunci vor deveni repere peremptorii ale culturii sătmărene. 
Este un caz rarisim ca după 50 de ani, același profesor să mai scrie un cuvânt înainte pentru elevii de acum ca într-un arc peste timp presărat cu briliantele spiritului și harului. 
Lansarea acestei reviste jubiliare precum și aniversarea semi-centenarului ei vor avea loc joi 20 decembrie 2018 ora 11:00 la Colegiul Național „Doamna Stanca”, unde creatorii de ieri ai școlii se vor întâlni cu actualii elevi scriitori, poeți și artiști plastici care își desăvârșesc educația în această prestigioasă școală, una dintre cele mai vechi din Sătmar.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

4 thoughts on “Revista „Poteci” de la „Doamna Stanca” la 50 de ani

  1. This design is wicked! You certainly know how to keep a reader amused.
    Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well, almost…HaHa!) Wonderful job.
    I really enjoyed what you had to say, and more than that, how you presented it.
    Too cool!

  2. Remarkable issues here. I’m very happy to see your post.
    Thank you a lot and I am having a look forward to touch you.
    Will you kindly drop me a mail?

  3. I will right away take hold of your rss as I can’t
    to find your email subscription hyperlink or newsletter service.
    Do you have any? Please allow me know in order that I may just
    subscribe. Thanks.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *