CA ÎN FILME | Sătmărean, de 43 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice nu a oprit la semnalele polițiștilor de rutieră, pe raza municipiului Satu Mare.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Ieri, 13 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au efectuat semnalul de oprire unui autoturism care circula pe strada Cărămidarilor, din municipiul Satu Mare, însă acesta nu s-a conformat astfel că au procedat la urmărirea acestuia.

În timpul urmăririi autoturismului
menționat, acesta a acroșat autospeciala de poliție provocând avarii la partea
din stânga spate, astfel că unul dintre agenții de poliție rutieră a folosit
armamentul din dotare pentru a opri autovehiculul, trăgând  4 focuri de armă, unul în plan vertical și 3
asupra autovehiculului, reușind astfel oprirea acestuia și imobilizarea conducătorului
auto, de 43 de ani, din municipiul Satu Mare.

Persoana aflată la volan a fost
testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în
aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de probe
biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările continuă în dosarul penal
întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană
aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
 

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *