Recomandări pentru circulația în siguranță pe timp de iarnă

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

În condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.

Poliţiștii recomandă, în special, conducătorilor auto să adopte o manieră
prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile
de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă,
trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în
vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Întrucât vântul puternic, lapoviţa, ninsoarea şi depunerile de polei
afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm
conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai
ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile
de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de
pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe.

Vă reamintim de asemenea că, rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de
drum a maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este
mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de
rulare. 

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă
sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje
rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu
blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de
autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă
din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi
conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării
la schimbarea direcţiei de mers.

În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire
să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme
nefavorabilă.

Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare
interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope
de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a
face referire la vreo dată calendaristică.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!
Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu
aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.

Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât
posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii
de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor
şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face
în condiţii de siguranţă

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *