Patru cetăţeni din Kosovo, opriţi la frontiera cu Serbia

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat doi cetăţeni din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde. Alți doi cetățeni din Kosovo au fost depistați de colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaș încercând să intre ilegal în România din Serbia, prezentând polițiștilor de frontieră documente de identitate croate false.

În data de 10.02.2019, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – I.T.P.F. Timişoara care executau misiunea de supraveghere a frontierei de stat au depistat, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România. Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi tineri din Kosovo, având vârsta de 23, respectiv 29 de ani. Tinerii au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp și că doreau să ajungă în țări din vestul Europei. Aceştia au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. În timpul cercetărilor unul dintre bărbaţi a încercat în repetate rânduri să ofere polițiștilor de frontieră suma de 5.600 dinari sârbești și 20 de dolari canadieni.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și dare de mită, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Și colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș – I.T.P.F. Timişoara au depistat sâmbătă dimineață, în jurul orei 05.00, la aproximativ 200 m de frontieră, doi cetățeni străini. Cei doi au declarat polițiștilor de frontieră că sunt cetățeni croați, prezentându-le documente de identitate croate. Polițiștii de frontieră au constatat că documentele respective nu îndeplineau condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, motiv pentru care bărbații au fost duși la sediul instituţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi din Kosovo, în vârstă de 29, respectiv 36 de ani și că documentele de identitate prezentate sunt false.

Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, şi doreau să ajungă în vestul Europei, iar documentele le-ar fi procurat din Kosovo de la o persoană necunoscută contra sumei de 180 de euro. Bărbații au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, deoarece aveau interdicție de a intra în Spațiul Schengen.

Și în acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitateacei doi fiind preluați de autoritățile de frontieră sârbe în baza acordului de readmisie.

Reamintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiş, au depistat alţi patru cetăţeni din Kosovo, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, aceştia fiind predaţi autoritățile de frontieră sârbe în baza acordului de readmisie.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *