49 de ani de la inundații – satul care nu s-a mai reconstruit niciodată – a rămas doar cimitirul din el

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Ieri s-au împlinit 49 de ani de la debutul celor mai negre zile din istoria județului Satu Mare. Digurile s-au rupt, apa a năvălit peste casele oamenilor și le-a șters de pe fața pământului.

În cea mai mare parte, ceea ce apele au distrus, sistemul comunism a reconstruit, pe repede înainte, ba chiar a extins.

Doar satul Eteni, aparținător comunei Odoreu, nu a mai fost reconstruit niciodată în cei 49 de ani de la inundații și până în prezent. În acest sat apele au măturat de pe fața pământului aproape toate casele existente, iar zidurile rămase în picioare după retragerea apelor au fost doborâte de buldozerele comuniștilor.

Pentru cei care nu știu că pe dreapta drumului județean ce leagă comuna Odoreu de Apa a existat cândva un sat, doar tăblița de pe marginea drumului mai amintește acest lucru. Cimitirul satului e singurul martor al evenimentelor de acum 49 de ani, dar acesta nu e sesizabil pentru cei care doar tranzitează comuna Odoreu.

În aceeași situație ca și satul Eteni a fost satul Cucu, din aceeași comună Odoreu. Doar că acesta, după ce a fost ras de pe fața pământului, prima dată de ape și apoi de utilajele statului, a fost reconstruit pas cu pas de sătmărenii care au ales zona pentru a-și construi, la început case de vacanță, iar acum case de locuit, zona fiind una aflată în cea mai mare dezvoltare imobiliară din județ.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *