Finala Campionatului Național Școlar de Fotbal va avea loc la Negrești-Oaș

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

În perioada 16 – 19 mai 2019, orașul Negrești Oaș va fi gazda etapei finale a campionatului național școlar de fotbal – învățământ liceal, care se desfășoară sub egida Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Competiția este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare în colaborare cu Primăria și Consiliul Local al orașului Negrești Oaș, Liceul Teoretic Negrești Oaș și Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron” Negrești Oaș.

Vor participa reprezentantele celor mai bune opt unități de învățământ din țară:

1- Liceul cu Program Sportiv Satu Mare

2- Liceul cu Program Sportiv Slatina

3- Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara

4- Colegiul Național „Octav Onicescu” București

5- Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați

6- Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” Chiajna

7- Colegiul Național „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe

8- Liceul Tehnologic Hîrlău-Iași

Echipele au în componență și jucători legitimați. Acestea vor fi împărțite prin tragere la sorți în două grupe de patru, jucându-se după sistemul fiecare cu fiecare, urmând ca echipele clasate pe primele locuri în grupe să joace între ele pentru locurile finale din clasament. Jocurile se vor desfășura pe terenul sintetic din incinta Liceului Teoretic Negrești Oaș, iar în caz de timp nefavorabil în sala de sport a Liceului Tehnologic „Ioniță G Andron” Negrești Oaș. Meciurile vor fi arbitrate de reprezentanți ai comisiei de arbitrii din cadrul AJF Satu Mare.

Etapa finală va începe joi, 16 mai ora 18.00, când se va desfășura ședința tehnică. Vineri la ora 8,30 va avea loc festivitatea de deschidere, iar de la ora 9,00 la 13,00 vor fi jocuri în grupe. Întrecerile vor continua vineri după-amiază între orele 16.00 – 20.00. Același program va fi și în ziua de sâmbătă, urmând ca duminică să aibă loc finala mică de la ora 9.00 și finala mare de la ora 10.00.

ISJ Satu Mare

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *