Festivalul Poarta Oașului la cea de-a IV-a ediție

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Pe 10 – 11 august Orașu Nou se umple din nou cu viață căci, în acest weekend, primăria locală și Asociația Cultur Art cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează cea de-a IV-a ediție a Festivalului Poarta Oașului. Organizatorii pregătesc și în acest an un program diversificat cu întreceri sportive și multe concete.

Seria evenimentelor va debuta sâmbătă dis de dimineață: cei mai buni pescari ai regiunii sunt așteptați la ora 8.00 la lacul Mujdeni la un concurs de pescuit. La ora 9.00 programul continuă cu un mini-capionat de fotbal destinat adolescenților. Evenimentele programate la scenă vor începe mult după premierea câștigătorilor, abia la ora 19.00 când va evolua formația Aris, iar apoi, începând cu ora 21.00 formația sătmăreană Strangers. În continuarea serii, la ora 21.00 seria concertelor continuă cu interpretul din Ungaria, Rácz Gergő, iar la miezul nopții își va deschide porțile discoteca în aer liber.

Ziua de duminică va debuta cu o slujbă religioasă festivă și o ceremonie de comemorare prin depunere de coroane la Monumentul Eroilor. Evenimentele programate înainte de masă vor continua cu un moment festiv în cadrul căruia primarul localității, Majláth Gábor, va felicita cuplurile care serbează în acest an 50 de ani de căsnicie.

Firește, nu pot lipsi din program nici momentele destinate dansului popular. La această ediție, cei prezenți, vor putea urmări începând cu ora 15.00 minunatele dansuri ale preșcolarilor și școlarilor din ciclul primar al localității, precum și evoluțiile ansamblului de dans popular local, Bokréta. În continuarea programului, la ora 16.30 va urca pe scenă formația Fekete rózsák, iar, o oră ma târziu, la 17.30 Formația Argus. La ora 18.30 sunt așteptați la scenă iubitorii operetei la un spectacol susținut de artiștii operei din Debrețin. La 19.30 urcă pe scenă Gergely Róbert cu o culegere din cele mai cunoscute șlagăre maghiare.

După concerte este programat cel mai emoționant moment al zilei, anume extragerea tombolelor după care, celebra formație din Ungaria, Republic va încheia seria evenimentelor cu un mega concert selectat din cele mai cunoscute melodii din istoria formației.

Momentul final al evenimentului va fi marcat de un spectaculos foc de artificii.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *