VREI SĂ DEVI TÂMPLAR? NU AI CALIFICARE? O FIRMĂ DIN SATU MARE TE AJUTĂ

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Când discutăm cu patronii din județ despre problemele care le au, toți se plâng în continuarea de lipsa personalului calificat. Astfel, aceștia cred că cea mai bună soluție este calificarea la locul de muncă, deși este mai costisitor și 3 din 4 cursanți abandonează meseria învățata dupa ce termină calificarea ori pentru ca nu au interes pentru acel loc de servici, ori pentru că pleacă peste hotare, ori pur și simplu… de lene.

Discutând cu Rolland, patronul LA SEGHERIA L&P din Satu Mare acesta ne-a spus: „Nu găsim oameni nici dacă le promitem salarii mari de la început. Aceștia doresc un program flexibil, cât mai puține ore de lucru pe zi, cât mai multe pauze, beneficii dar nu ar accepta, de pildă, marea lor majoritate, ore extra plătite conform legii. Considerăm că munca trebuie plătită conform legii pentru fiecare angajat în parte și acesta trebuie apreciat pentru ce face. Numai că la noi, nu avem pe cine să apreciem. Munca noastră nu este una grea pentru că tot atelierul nostru este automatizat cu aparatură de ultimă generație adusă special din Italia. Am angaja direct 3 oameni pe care să îi școlim deși scolarizarea lor ne-ar costa în jur de 6000-7000 de lei pe persoana și nu avem certitudinea că vor rămâne la noi.”

Dacă stăm să analizăm cele spuse de Rolland, ne dăm seama că pe lângă un dezinteres total asupra unei meserii bănoase, tronează și ceva mult mai omenesc, lenea. Astfel, am aflat ca și la alte firme vin tineri între 20 și 30 de ani care pur și simplu nu vor să lucreze, să câștige un ban, să își croiască o carieră și să evolueze.

Dacă sunteți interesați de un loc de muncă la LA SEGHERIA L&P vă invităm să trimiteti un mail sau să sunați la datele de contact de mai jos:

📌 – Lucian Blaga, 89-91, Satu Mare
📞 – 0771 688 002
🌏 – lasegheria2017@gmail.com
📭 – lasegheria.ro

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

1 thought on “VREI SĂ DEVI TÂMPLAR? NU AI CALIFICARE? O FIRMĂ DIN SATU MARE TE AJUTĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *