Acuzații de hărțuire sexuală la o casă de copii din județ. Administratorul e acuzat că pipăie fetele

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Un caz de posibilă hărțuire sexuală a ieșit la iveală în urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta fiind făcut cunoscut de o beneficiară a unei case de tip familial din județ.

O tânără de 14 ani de la Casa de tip Familial din Halmeu a ajuns în 30 iulie la spital cu simptome ce indicau o răceală și o posibilă aprindere de plămâni. După consultațiile de rigoare și după discuțiile cu medicii și asistentele, fata a prins curaj să le povestească ce i se întâmplă la Halmeu, acolo unde este în îngrijirea statului.

Aceasta le-a povestit medicilor că administratorul casei, care este și soțul directoarei centrului de la Halmeu, ar fi hărțuit-o sexual, atingându-o în mod repetat în zonele intime. Personalul medical nu a rămas nepăsător la povestea fetei și au anunțat poliția, care a deschis o anchetă în acest sens.

Acum polițiștii încearcă să stabilească dacă cele povestite de fată sunt reale și dacă mai sunt și alte fete care ar fi avut parte de același „tratament” din partea administratorului. Cazul este în cercetare de mai bine de o săptămână.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *