USR își prezintă candidatul: Dan Barna, președinte full time pentru România. De unde vine și ce a realizat până acum

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Alianța 2020 USR-Plus a câștigat o mediatizare extrem de mare în ultima perioadă, începând cu lunile premergătoare campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, iar cei de la USR pun o parte mare din acest succes în seama lui Dan Barna, candidatul alianței pentru funcția de președinte al României.

Dan Barna are 44 de ani și vine din mediul privat, neavând în spate o activitate politică sau o activitate administrativă de carieră, cum se întâmplă în cazul majorității contracandidaților lui, cu a activat în mediul privat, acolo unde se produc fondurile necesare mediului public și administrativ pentru a funcționa și pentru a pune țara pe roate.

Dan Barna a decis să intre în politică drept urmare a nemulțumirilor și a frustărilor acumulate la adresa actualei clase politice, decizând astfel să nu mai fie un comentator de pe margine, ci să se implice activ în refacerea bunului mers al lucrurilor în România, dar cel mai important să fie alături de români și să facă lucrurile în interesul lor și nu al lui propriu.

Dan Barna este originar din Sibiu, acolo unde a crescut și s-a format profesional, el fiind la bază jurist, dar a dezvoltat o afacere în domeniul consultanței pentru atragerea de fonduri europene și pentru implementarea proiectelor de acest gen.

Odată ajuns în funcția de președinte, Dan Barna își dorește să fie un președinte full-time pentru români, implicat în luarea de decizii, implicat în dezmorțirea unor mecanisme învechite și care nu aduc un plus de valoare țării, precum și un președinte activ și devotat tuturor românilor, nu doar celor care l-au ales.

Comparativ cu celelalte partid și ceilalți candidați la funcția de președinte, Dan Barna nu așteaptă în 10 octombrie doar votul unei categorii de persoane, doar a unei tipologii de români, ci, după cum a luat pulsul României în campanie, Dan Barna se bucură de simpatia și votul unui public divers, începând de la persoane tinere, care înțeleg nevoia unei noi mentalități în politică până la cei mai în vârstă, care își doresc reîntoarcerea acasă, într-o țară civilizată și dezvoltată, a copiilor plecați la muncă în străinătate, asta după ce s-au convins că vechile partide care s-au schimbat între ele la cârma țării nu sunt capabile să facă acest lucru.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *