Soții Bertici pornesc într-o expediție nebună la capătul lumii – primul echipaj românesc cu o singură mașină, pe acest traseu

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Pe Attila și Kinga Bertici îi caracterizează ambiția, aventura și dorința de reușită. Pe aceste elemente și-au construit viața și până acum și pe ele se bazează și acum, când sunt pregătiți să pornească în cea mai nebună expediție, la capătul lumii, în nordul înghețat și friguros al Siberiei, unde temperaturile ajung la -65 de grade și ziua are doar două ore.

„ Am decis să merg în această expediție pentru că anul trecut când m-am întors din cealaltă expediție făcută cu Dacia Logan au fost o serie de critici care au zis că nu a fost mare lucru ce am făcut, că nu au fost condițiile cele mai vitrege, că am ales o perioadă în care drumul e ușor. Atunci am căutat unde e cel mai îndepărtat punct, cu cele mai mici temperaturi, când se înregistrează acestea și am zis că acolo merg. Așa am ajuns să mergem în decembrie-ianuarie, când e cea mai grea iarnă în Siberia. Asta cu toate că anul trecut când m-am întors am zis că nu mai merg niciodată”, afirmă Attila.




„Eu știam că am zis că prefer vara și plaja, dar sunt o aventurieră de fel, sunt dornică de provocări și nu pot sta pe loc. Aș fi mers și anul trecut, dar nu mi-a permis programul de la școala unde predau, dar anul acesta e vacanță așa că pot să merg și eu alături de soțul meu. Nu știu la ce să mă aștept, dar am încredere că vom face față cu bine”, afirmă și Kinga.

Expediția celor doi însumează peste 27.000 de km, iar o bună parte din aceștia se vor realiza pe drumuri improvizate pe lacuri înghețate, unde pericolul e la tot pasul.

„Pe acele lacuri se poate circula doar iarna, în rest ei nu circulă între localitățile dintre lacuri, pe timpul verii. Deși sunt -50 sau chiar -60 de grade în acele zone, anual sunt câte 30-40 de mașini sub care se rupe gheața și cad în lac, fără să mai fie recuperate vreodată„, povestește Attila.

Cei doi soți sunt primul echipaj românesc care merge cu o singură mașină, de serie, până într-un astfel de pol îndepărtat, restul românilor care au făcut acest drum mergând cu mașini echipate cu zeci de mii de euro și în convoi, astfel încât se puteau ajuta unul pe celălalt. Aceștia le-au oferit sătmărenilor și câteva ponturi precum și câteva contacte de la oameni din satele prin care vor trece, care ar putea să îi cazeze în caz de nevoie.

Cei doi soți au făcut un itinerar de călătorie, dar se așteaptă ca neprevăzutul să îi lovească la orice pas, motiv pentru care s-au și echipat corespunzător cu echipamente care să le țină de cald în cazul în care vor fi nevoiți să aștepte după vreun echipaj care să le ofere ajutor.




Dat fiind faptul că au luat legătura deja cu o serie de oameni pe care îi vor întâlni pe drum, Kinga și Attila au avut parte și de o surpriză, într-un oraș în care vor poposi, pentru ei doi se va organiza o masă tradițională transilvăneană de Crăciun, cu toate că rușii nu sărbătoresc Crăciunul pe 24 ianuarie, ci doar pe 7 ianuarie, iar Kinga, bucătăreasă de fel, va găti pentru ruși.

Soții Bertici vor porni din Satu Mare în data de 12 decembrie, ora 12, urmând să facă o călătorie despre care nu știu când se va finaliza.

Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *