Bătaie într-un ștrand din județul Satu Mare. Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital

La data de 31.07.2016, în jurul orei 19.00, poliția a fost sesizată de către administratorul unui complex turistic din localitatea Mihăieni, despre faptul că în incinta complexului a avut loc o altercaţie între două persoane de sex masculin.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată ca fiind un minor de 17 ani, domiciliat în comuna Beltiug, județul Satu Mare, care, în urma unor discuții contradictorii pe care le-a avut cu un bărbat, ar fi fost lovit de mai multe ori cu pumnul în zona capului și a feței de către acesta, provocându-i leziuni la nivelul ochiului drept.
Din verificările efectuate de către polițiști, a fost identificat presupusul agresor ca fiind M.I. de 48 ani, domiciliat în municipiul Baia Mare, județul Maramureș, care va fi cercetat în dosarul penal constituit cu această ocazie, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate, victima a fost transportată de către o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Satu Mare.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Accident între două motociclete pe strada Barițiu
Femeie căzută într-o fântână, în județul Satu Mare, salvată de pompieri
Sătmărean în vârstă, tâlhărit de alți doi sătmăreni - au intrat peste el în casă, l-au agresat și i-...
Vești bune: analize oncologice complexe la Spitalul Județean Satu Mare
Accident la Ambud - un biciclist a fost acroșat de o mașină
Un nou eveniment inedit în Satu Mare "O halbă de fericire" - organizat de Rotaract Club Satu Mare
Un sătmărean a primit un rinichi după 13 ani de așteptare
A apărut și primul accident pe Podul Transilvania - un șofer a "parcat" în stâlp
Locația perfectă de relaxare, la doar 25 de minute de municipiul Satu Mare
A fost atât de beat că nu a mai văzut pe unde conduce - accident produs de un sătmărean care „a înve...
Femeie reținută 24 de ore după ce a dat o spargere într-o locuință din Satu Mare de unde a furat un ...
Primele tăieri din cheltuielile publice: programul Rabla se suspendă
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare