Astăzi se împlinesc 15 ani de la atentatele din 11Septembrie 2001 din Statele Unite

Ziua de 11 septembrie este un reper în istoria modernă a lumii, după atentatele din anul 2001 care au schimbat total lumea și raportul statelor. Atentatele teroriste de atunci au ținut lumea în alertă timp de mai bine de o săptămână, reprezentând punctul de pornire pentru un nou război, cel împotriva terorismului, care de la an la an s-a extins și a cuprins toată lumea. Doborârea turnurilor gemene Word Trade Center a reprezentat momentul cel mai înfiorător, acesta fiind și atentatul cu cele mai multe victime. 2993 de oameni, din 90 de țări și-au pierdut atunci viața, în urma acțiunilor teroriste a celor 19 membrii Al-Qaeda.
Victimele atentatelor din 11 septembrie sunt comemorate în fiecare an, locul fostelor turnuri gemene fiind loc de pelerinaj. Numele tuturor victimelor este rostit cu voce tare în cadrul ceremoniei de comemorare, astfel încât acestea să nu fie niciodată uitate, iar clopotele tuturor bisericilor din oraș bat necontenit în acest răstimp. Pe locul fostelor turnuri dărâmate în urma atacurilor au fost instalate două fascile de lumină care să amintească de ele și care străbat cerul pe o distanță de peste 6 km.

ULTIMELE ȘTIRI
La Luna Șes totul e pregătit pentru noul sezon - lipsește doar zăpada. Vezi preturile de anul acesta...
CSM Olimpia grupa U10 se întoarce cu două medalii după un weekend in Austria
Curs de îngrijire a bebelușului, dedicat viitoarelor mămici, organizat la Satu Mare de Moașa Paula
O afacere din Satu Mare are cel mai atractiv și ingenios stand de la Târgul de Crăciun din Timișoara
Avertizare meteorologică - zone din județ unde ceața determină vizibilitate sub 50 m
Site-ul oficial unde să verifici când se deschide Lidl de la Unio - ca să nu te iei după zvonurile d...
Vandalizare sau răzbunare? Vestea că vba deveni tătic, scrisă pe mașina unui sătmărean
Experiența unei sătmărence cu o prietenă ce face platouri de sărbători "Pisicile mănâncă direct din ...
Jaf armat la o bancă din Carei - exercițiul care a mobilizat forțe de ordine din două țări
Incendiu in Crucișor - o cabana a fost cuprinsă de flăcări în pădure
Mesajul de Sfântul Nicolae al deputatului PSD Mircea Govor
Bătrâni puși pe drumuri degeaba - Magazinul Lidl nu s-a deschis astăzi
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

