Sfaturile unei agenții de turism sătmărene serioase, pentru a nu mai lua țeapă de la falșii agenți de turism
Fiecare vară din ultimii ani a fost pentru unii ocazia de a se îmbogăţi ilicit şi pentru alţii – un concediu ratat. Agenţiile de turism care au dat ţepe clienţilor au fost tot mai multe, iar această vară a culminat cu închiderea a zeci de agenţii, după ce Autoritatea Naţională de Turism a făcut mai multe verificări riguroase la agenţii. Vestea bună e că puteţi chiar dumneavoastrp să vă luaţi unele măsuri preventive atunci când vă prezentaţi într-o agenţie de turism.
„În primul rând, verificaţi dacă agenţia de turism are poliţa de insolvabilitate valabilă, acesta este un lucru primordial pentru funcţionarea unei agenţii. Puteţi chiar solicita să vi se prezinte poliţa de insolvabilitate înainte de a achiziţiona un pachet.
În al doilea rând e bine să alegeţi o agenţie cunoscută, un brand naţional, deoarece riscul de a fi păcăliţi de o asemenea agenţie este mult redus. De obicei, când o societate cu vechime pe piaţă dă faliment este din cauze obiective, care ţin de evoluţia pieţei, şi nu riscaţi.
Puteţi de asemenea să verificaţi pe internet SC-ul sub care funcţionează agenţia pentru a afla dacă există probleme de ordin financiar, incidente de plată şi de asemenea dacă administratorul societăţii este cercetat în vreun dosar de ordin financiar”, declară Mircea Spătar, directorul unei agenţiei cunoscute de turism din Satu Mare şi Baia Mare.
În acest moment, Autoritatea naţională de turism lucrează la o ordonanţă care va avea ca scop protejarea turiştilor, astfel încât, în cazul falimentului unei agenţii, turiştii să îşi poată recupera suma achitată, fără probleme. Până atunci şi chiar şi după aceea, e recomandat să vă luaţi toate măsurile de siguranţă pentru a nu deveni victime ale agenţiilor de turism fantomă.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare