Un oșan beat a încercat să mituiască un polițist de la rutieră. Polițistul l-a refuzat și l-a denunțat la DNA

Un agent din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, care își desfășoara activitatea pe raza orașului Negrești Oaș a fost în prim planul unei acțiuni de tentativă de dare de mită. Acesta a fost ofertat de un șofer beat să îi accepte mita de 100 de euro pentru a nu-i face un dosar penal, dar polițistul nu a cedat tentației.
Totul s-a întâmplat în data de 22 octombrie, după miezul nopții. Agentul a oprit un autoturism condus de M.I de 40 de ani, din Negrești Oaș. La testul pentru aflarea alcoolemiei rezultatul a fost de 1,06 g/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce însemna dosar penal șofer. Acesta a încercat să scape de răspundere în fața legii, promițându-i agentului de poliție suma de 100 de euro pentru a trece cu vederea faptul că el se afla beat la volan.
Polițistului i-a fost întinsă suma de 50 de euro. Acesta nu a cedat tentației și a denunțat gestul șoferului la Direcția Generala Anticuropție, Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare, care au pus în mișcare un flagrant și l-au reținut pe bărbat.
Acum acesta este cercetat pentru dare de mită, fiind cercetat în libertate.


