În PNL Satu Mare „se revoltă toată lumea. Pensionarii vor schimbarea conducerii
După ce mai mulți primari din județ și alți membrii ai PNL Satu Mare au ieșit la înaintare a doua zi după alegeri, solicitând schimbări la nivelul conducerii organizației județene, ca asumare a rezulatelor slabe obținute, astăzi a venit rândul pensionarilor să facă acest lucru, printr-un comunicat de presă, pe care în prezentăm în continuare.
„
Rezultatele finale obținute de PNL Satu Mare la alegerile parlamentare de duminică sunt departe de obiectivele asumate de președintele interimar al organizaţiei judeţene, Ioan Rus, şi de candidații impuşi în capul listelor la Senat şi Camera Deputaţilor, respectiv Adrian Albu și Romeo Nicoară. De fapt, scorul de 15% este de-a dreptul dezastruos pentru noi.
Tocmai din acest motiv, Organizaţia Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Satu Mare solicită demisia de îndată a acestora. Compromisurile politice asumate de conducerea PNL Satu Mare au afectat scorul partidului atât la nivel național, cât și la nivel local, unde am obținut rezultate cu mult sub obiectivul stabilit.
Proasta gestionare și lipsa de management a campaniei electorale sunt principalele cauze care au condus la aceste rezultate, pe care le considerăm dezastruoase. Nu trebuie omis faptul că actualii lideri ai PNL Satu Mare au îndepărtat oamenii competenţi din conducerea organizaţiei și chiar din partid, iar urmările nu s-au lăsat aşteptate.
Din acest motiv, considerăm că actuala conducere este nelegitimă. Noi, vârstnicii liberali, nu putem fi de acord ca o gașcă de câțiva oameni, uniţi de interese personale şi meschine, să conducă PNL Satu Mare.
Pentru aceste motive solicităm demisia de onoare a conducerii PNL Satu Mare.
Președintele Organizației Pensionarilor și Vârstei a Treia a PNL Satu Mare
Petrică Silaghi”
ULTIMELE ȘTIRI
Episcopia Maramureșului și Sătmarului a cheltuit peste 1,3 milioane de euro pe acțiuni sociale
Cum s-a produs accidentul din Sarauad, în care o femeie a fost rănită
Incendiu pornit de la horn la acoperișul unei case din Satu Mare
Sătmărenii sunt încântați de pârtia de la Luna Șes - multi schiori și multe cuvinte de laudă
Accident în județul Satu Mare - patru autoturisme implicate
Prețuri uriașe cu care sătmărenii vând moneda de 100 lei din anii '90
Liberalii îl numesc pe prefectul Tibil "Un român împotriva românilor" după ce ieri nu s-a intonat im...
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare