Răspunsul IPJ la acuzații de acordare de prime în mod preferențial
Sindicatul EUROPOL, prin președintele Cosmin Andreica a lansat în această săptămână un atac la adresa conducerii IPJ Satu Mare. Acesta acuza faptul că primele care se pot oferi de către conducerea inspectoratului, reprezentând procente din salariul de bază, au fosta cordate în mod preferențial. Acesta menționa că noul inspector, Alin Antoniu Hanis s-a folosit de aceste favoruri financiare pentru a-și apropia anumiți șefi de serviciu.
Conducerea IPJ a dat un răspuns acestor acuzații, prin purtătorul de cuvînd Răducu Silaghi.
„Noi am invitat toate organizațiile sindicale la ședința prin care s-au stabilit la cine se acordă aceste prime. Atunci nimeni nu a avut nimic de comentat și nici o obiecție. Nu înțelegem de ce au apărut acum aceste acuzații, nu au fost făcute contestații în perioada legală. ”, a firmat purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare