Polițistul sătmărean Cosmin Vasile Man, anchetat de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență a fost arestat preventiv pentru 30 de z
Polițistul sătmărean Cosmin Vasile Man, anchetat de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Oradea au dispus arestarea preventivă a acestuia joi, 12 ianuarie. În aceste condiții agentul de la Poliția Rurală Satu Mare va sta în spatele gratiilor până în data de 10 februarie.
Sătmăreanul a fost reținut de DNA în data de 10 ianuarie, fiind suspectat de luare de mită și trafic de influență, după ce acesta ar fi solicitat în mod repetat, de la un cetățean anchetat penal, un teren, pentru a-l scăpa pe acesta de dosarul penal și pentru a-și recupera arma, cetățeanul fiind acuzat de amenințare.
Polițistul în cauză este un tânăr de 28 de ani, aflat la începutul carierei, fiind încadrat în Inspectoratul Județean de Poliție de mai puțin de 10 ani.
Ne puteți ajuta cu un share, un like sau să ne trimiteți știri pe WhatsApp!