Marți se deschide Târgul Mărțișorului la Negrești Oaș

Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, Muzeul Țării Oașului și ONG-urile din oraş organizează cea de-a cincea ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul se va deschide marți, 28 februarie, de la ora 10:00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și se va închide în 1 martie.
Scopul evenimentului este acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului sunt stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte.
În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracurriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș au realizat mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse, încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. Aceste creații vor fi expuse în centrul oraşului Negreşti-Oaş, în standuri puse la dispoziție de primărie, negreștenii putând să le admire și chiar să achiziționeze. Banii obținuți astfel urmează a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.
Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreştenii, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale, proiectul bucurându-se de mare succes la edițiile precedente.
Cele mai frumoase standuri vor fi premiate de Primărie şi Consiliul Local Negrești-Oaș, miercuri, 1 martie 2017, începând cu ora 11:00.
Sursa: Primaria Negresti Oas

ULTIMELE ȘTIRI
Cel mai atractiv stand din Aeroportul Otopeni aparține unei firme sătmărene - Distileriile Bran atra...
Accident între două șoferițe în Botiz - una a ajuns la spital
Eficiență lăudabilă - la Satu Mare pașapoartele se eliberează în 48 de ore
Un sătmărean și-a făcut de lucru cu poliția după ce a furat 8 butelii de gaz din Gelu
O șoferiță a provocat un accident joi seară, la ieșirea din Parcul Industrial - tot ea a fost cea ră...
Din cauza unora ca ei, suferă toți - stăpâna unui cățel care a urinat în autobuz a „uitat” să curețe...
Accident pe Aurel Vlaicu - pericol de incendiu la o mașină electrică
Anunț de mediu - Elaborare și aprobare PUZ - parcelare terenuri pentru producție, depozitate și serv...
Percheziții la Satu Mare - suspiciuni de viol din partea unui profesor și a doi foști elevi
Incendiu cu pericol de explozie la o locuință din judetul Satu Mare
Concurs de schi la Pârtia de la Luna Șes, dedicat copiilor
22 de persoane au decedat în accidente rutiere în anul 2025 în județul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

