Ambiția renaște tradiția. Codrenii sunt invitați în drumeție la Poiana Ghioceilor

Asociația Codrenilor, pornită de la o mână de oameni cu drag față de locurile natale și de obiceiurile din zonă, organizează un nou eveniment destinat celor cărora le e dor de locurile copilăriei, de obiceiurile pe care le țineau cu strictețe atunci când erau tineri sau le e dor de oamenii alături de care au crescut.
Asociația Codrenilor îi invită pe membrii asociației, dar și pe alți sătmăreni doritori, iubitori ai naturii, la o drumeție în Poiana Ghioceilor, în Hodișa, la locul cunoscut de oamenii zonei ca fiind „La Piramidă”. Drumeția va avea loc în 12 Martie cu începere de la ora 10:00, plecarea fiind organizată de la barajul din Hodișa.
„La drumeţie pot participa persoane cu vârsta peste 18 ani.
De asemenea, persoanele minore pot participa la drumeţie însoţite de părinţi sau alţi membri majori ai familiei, aceştia fiind răspunzători de siguranţa minorilor.
Să nu uităm un aspect simplu: picioarele sunt unicele mijloace de transport.
Se recomandă: pantofi montani sau bocanci.
Aceştia vă ajută să aveţi o aderenţă bună pe toate tipurile de teren.
Imbracămintea: din start trebuie să renunţaţi la ideea de jeansi sau pantaloni strâmţi, oricât de comozi sau plăcuţi ar fi ei.
Cea mai bună alegere ar fi nişte pantaloni din fâş sau bumbac pentru a permite respiraţia pielii.
Cămăşile, tricourile largi sau un poncho v-ar acoperi şi v-ar feri de soare suficient pentru a asigura confortul necesar unei drumeţii.
Nu ezitaţi să luati şi o pălărie.
Pe langă acestea, ar trebui să mai luaţi in rucsac haine de schimb pentru a fi acoperiţi in caz de incidente, dar şi o pelerină de ploaie, pentru că de multe ori vremea se schimbă de la o ora la alta.
Nu uitaţi să vă impachetaţi hainele in pungi de plastic pentru a fi protejate.”, sunt câteva din sfaturile organizatorilor, afișate pe pagina evenimentului, pornit pe Facebook.
În anii anteriori acest eveniment s-a bucurat de zeci de participanți, încântați de o ieșire în natură și de o porție de aer curat. Nu au lipsit din ziua lor nici slănina friptă pe băt, cântecele codrenești și voia bună.
ULTIMELE ȘTIRI
Portul oșenesc e prezent de astăzi în Aeroportul Otopeni, pe sticlele de palinca de la Bran
Polițiștii sătmăreni atrag atenția asupra „Paracetamol Challenge”, o provocare de pe TIKTOK care ar ...
Noi controale și amenzi la transportatori de lemne opriți în trafic în județul Satu Mare
Bărbat din Sanislău, luat „pe sus” de acasă pentru a fi dus la Penitenciarul Satu Mare
Oșan condamnat definitiv pentru furt, ridicat de acasă și dus după gratii
10 percheziții la instituții și cabinete private într-un dosar de dare de mită pentru obținerea pens...
Prima săptămână fără decese cauzate de gripă și pneumonii, la Satu Mare
Mircea Govor la tribuna Camere Deputaților: „𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧? O între...
Recomandările ISU pentru nopțile geroase din această perioadă
Panică într-o familie din județul Satu Mare, seara trecută - membrii familiei au fost găsiți căzuți ...
Au reparat-o de au ametit-o! Tren blocat în Soarelui, pe calea ferată proaspăt reabilitată
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare