A început numărătoarea animalelor carnivore mari din județ. Toate sunt protejate de lege
Ca urmare a atribuţiilor ce revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor și pădurilor în realizarea studiilor speciale de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică, ce se exploatează şi se valorifică în diferite scopuri economice şi sociale, în baza art. 19 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Silvică Satu Mare, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Satu Mare, AVPS Ariana 2006 Foieni, AV Silvatica, AV Valea Bercului, AV Oaş şi AVP Certeze în calitate de gestionari ai fondurilor cinegetice împreună cu reprezentanţi ai Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Câmpul Lung Moldovenesc, Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere Braşov, Garda Forestieră Oradea, Comisariatului Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare organizează, în perioada 07.04-28.04.2017, acţiuni de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică. La aceste echipe mixte pot participa şi reprezentanţi ai custozilor ariilor naturale protejate, ai institutelor de cercetare, ai universităţilor și ONG-urilor cu preocupări privind protecția mediului, atât în faza de teren cât şi la verificarea corectitudinii înregistrărilor.
Carnivorele mari (ursul brun, lupul si râsul) sunt specii de vârf ale piramidei trofice şi sunt considerate ca fiind specii cheie în funcţionarea ecosistemelor şi implicit în menţinerea echilibrului din cadrul biocenozelor. Regiunea carpatică a României, deşi reprezintă mai puţin de 2% din suprafaţa Europei, susţine populaţii viabile şi stabile de carnivore mari: 30% din efectivele europene de lupi, 35% din efectivele de urşi bruni şi 25% din efectivele de râşi. Aceste carnivore de talie mare reprezintă specii simbol pentru conservarea biodiversităţii în Europa. Ele au un rol important în ecosistem prin controlul “top-down” pe care îl exercită pe teritorii întinse asupra populaţiilor pradă. Astfel, prezenţa acestor specii indică habitate naturale cu o valoare ecologică ridicată şi ecosisteme funcţionale, ce pot constitui un model pentru reconstrucţia ecologică în alte regiuni ale Europei.
Populaţiile de carnivore din judeţul Satu Mare, înregistrate în urma evaluărilor din anul 2016, cuprindeau 7 urşi bruni, 21 lupi şi 113 pisici sălbatice. Aceste carnivore trăiesc în regiunile montane şi de deal acoperite cu păduri. Sunt strict protejate prin lege şi vânarea lor se poate face numai prin obţinerea de derogări de la Ministerul Mediului. Pentru sezonul de vânătoare 2016-2017, nu s-a aprobat nici un număr maxim de intervenţie pentru nici o specie de carnivore din județul Satu Mare.
Această evaluare se face pentru stabilirea efectivelor reale ale acestor specii şi în funcţie de efectivele optime pentru fiecare fond cinegetic, de nivelul pagubelor înregistrate, de tendinţa şi structura populaţiei se vor face propuneri de plafon maxim de intervenţie pentru sezonul de vânătoare 2017 – 2018.
Prin aceste măsuri de management se urmăreşte menţinerea populaţiilor de carnivore mari la un nivel optim care să le asigure supravieţuirea în cadrul ecosistemelor din judeţul Satu Mare.
Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, la evaluare vor participa şi custozii ariilor naturale protejate.
Programul după care se derulează acţiunile planificate poate fi consultat pe site-ul APM Satu Mare http://apmsm.anpm.ro secţiunea Biodiversitate/subsecţiunea Evaluări carnivore.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare