Două femei au fost prinse vânzând artificii periculoase în magazinele unde lucrau

În cursul zilei de ieri, 14.05.a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări cu privire la modul de respectare a prevederilor legale referitoare la deținerea și vânzarea de articole pirotehnice.
Astfel, a fost identificată o femeie de 41 de ani din Satu Mare, administrator al unei societăți comerciale cu punct de lucru pe strada Nicolae Golescu, care deținea și oferea spre vînzare 28 bucăți articole pirotehnice, respectiv artificii din categoria I, fără a deține autorizație, la punctul de lucru.
În același context, a fost identificată o vânzătoare de 52 de ani din Viile Satu Mare, care oferea spre vânzare la punctul de lucru al unei societăți comerciale de pe strada Prahova din Satu Mare, 17 bucăți artificii din categoria I, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege.
În ambele cazuri, materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările urmând să continue sub aspectul săvârșirii infracțiunii de detinere si comercializarea de obiecte pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37, lit. a, din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Luni începe "Rabla pentru Sobe" -12 comune din județ se pot inscrie
Oșan oprit în trafic pentru un control de rutină, ridicat de la volan și dus direct în arest - a înc...
Consilierul PNL Victor Cernea a pus tunurile pe Apaserv „Sucuri, cafele și mese în valoare de 70.000...
Două focare noi de pestă porcină africană în județul Satu Mare
Accident pe Drumul Careiului la ieșirea din oraș - trafic e dat peste cap
Tășnădenii de la Allu au deschis băcănie online - primul produs listat: cozonacul pentru Paște
Prefectul Altfatter cete și mai multe controale la agenții economici în perioada Paștelui
La Odoreu lucrările nu se opresc, un ciuda vremii capricioase
Jandarmii sătmăreni le-au făcut o vizită sătmărenilor care fură curent la propriu
Sătmăreanca Ioana Vasvari e printre cei "100 de îngeri pentru România"
Doi medici sătmăreni nominalizați la gala "Medic pentru România"
Câini morți, copite și alte oase, găsite într-un tomberon din micro 16
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare