Grevă la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. Angajații vreau salarii la fel cu cei din Minister

Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare și cei ai Trezorieriei Satu Mare au ieșit în stradă în această dimineață, în semn de protest față de noua lege a salarizării. Aceștia sunt nemulțumiți de diferențele salariale între cei din sistem.
Finanțiștii sătmăreni au ocupat scările intrării în instituție și trotuarul din fața acesteia, revendicând salarii mai mari. Ei se aratănemulțumiți de faptul că noua lege a salarizării îi discriminează pe cei din administrațiile județene, având venituri mai mici decât cei din administrațiile regionale, iar aceștia, la rândul lor, salarii mai mici decât angajați din minister.
Liderul de sindicat care îi reprezintă pe angajații sătmăreni ai Finanțelor Publice a afirmat că va depune în perioada imediat următoare un amendament la legea salarizării, care să îndepărteze aceste inechități apărute.
Deocamdată greviștii nu au de gând să oprească greva, afirmând că au luat în calcul chiar și posibilitatea unei greve pe perioadă nedeterminată.


