Firma care a tras artificiile – artificială. Mizerie la fel de grandioasă ca artificiile – FOTO

Artificiile din acest an de la Zilele Orașului au fost punctul de atracție principal al celei de-a doua zile, lumea venind în număr mare în centrul orașului pentru acest moment. Organizatorii au gândit în acest an lansarea artificiilor de pe ambele maluri ale Someșului, pentru ca ele să fie vizibile și de către cei care au rămas acasă.
Jocul de artificii a fost așa cum trebuia să fie, a smuls exclamații de la public. Doar că ceea ce a rămas în urma lui a avut un impact vizual mai mare decât artificiile. Cartoanele în care au fost artificiile au fost lăsate în locul de unde s-a tras, umplând digul de mizerie.
La un moment dat,duminică, digul era innacesibil, cei care voiam să treacă la pas sau cu bicicleta fiind nevoiți înainte să își facă drum printre cartoane. Sarcina curățeniei locului a revenit firmei, dar se pare că aceasta nu a fost dusă la bun sfârșit. Cel mai probabil, la un moment dat, angajați ai Florisal vor trece prin zonele respective pentru a le curăța.



