Sătmăreanca Emese Olah este noul viceprimar al Clujului, din partea UDMR
Marile centre universitare sunt pline de sătmăreni de succes, oameni despre care se știu mai multe sau mai puține, în funcție de norocul fiecăruia de a fi mediatizat. Indiferent unde se află ei, acești tineri care se afirmă în orașe mari aduc mândrie locului de unde au pornit în viață, județul Satu Mare.
Este și cazul lui Emese Olah, o tânără de 35 de ani care a fost aleasă recent de către colegii consilieri locali în funcția de viceprimar al municipiului Cluj Napoca. Aleasă pe listele UDMR în consiliul local, Emese a fost propunerea colegilor ei de partid pentru ocuparea postului vacant lăsat de o colegă care s-a pus la dispoziția DNA pentru anchetă.
Ea a depus jurământul în fața primarului Emil Boc și și-a preluat postul.
„Vă mulțumesc pentru susținere. Urmează o perioadă foarte interesantă în viața mea și sper că voi avea puterea să fac față solicitărilor administrației locale. Promit atenție și promptitudine în desfășurarea activității mele și sper că vom avea o colaborare fructuoasă” , a fost declarația sătmărencei după depunerea jurământului.
Emese Olah este calificată în drept dar și în gestiunea afacerilor, în urma absolvirii facultăților în aceste domenii în Cluj Napoca, oraș în care s-a mutat odată cu finalizarea cursurilor liceale la Carei, orașul ei natal. Aceasta are o experiență politică de câțiva ani de zile, cunoscând destul de bine administrația publică, după ce a fost aleasă prima dată consilier local în 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare