Centrul Tehnologic și de Afaceri nu e o afacere tocmai profitabilă
Centrul Tehnologic, de Inovație și Afaceri este titul unei clădiri care stă mai mult goală decât plină și care este o mică gaură neagră pentru bugetul public. Ideea acestei instituții a apărut în municipiul Satu Mare în urmă cu 5 ani, în ultimul an de mandat al primarului din acea vreme Iuliu Ilyes. Acesta prezenta la acea vreme ideea ca una care are puterea să dea un imbold mediului de afaceri și să creeze o punte între acesta și administrația locală.
Drumul de la idee la fapte a fost unul destul de scurt, dat fiind faptul că fondurile europene au putut fi accesate rapid, cei care s-au ocupat de proiect găsind și un domeniu unde concurența nu a fost prea mare iar riscurile de a nu fi aprobat proiectul au fost aproape minime. Centrul a fost creat pentru a găzdui intreprinderi mici din domeniul resurselor regenerabile, fiind nevoie de acest proiect ca și componentă economică a unui pachet de proiecte depus la acea perioadă, care avea ca principal scop atragerea finanțării pentru reabilitare de drumuri.
„Acel proiect a pornit când am lansat noi pachetul de proiecte europene pe POR 2007-2013. Acolo trebuia să înaintăm un pachet de proiecte care trebuiau să aibă trei componente și una dintre acestea să fie economică. Cred că centrul nu are o echipă de gestionare, să o miște, să o pună pe piață, să atragă evenimente acolo. Trebuie să intre în circuitul economic, că nu se întâmplă nimic doar că există. Din punct de vedere al arhitecturii și reabilitării este o reușită, din punct de vedere al funcționării și al destinației deocamdată este o stagnare, nu zic că e eșec, dar e stagnare. Se poate recupera chiar dacă nu s-a făcut acolo nimic doi ani. Eu nu văd însă perspectiva lui, nu simt că cineva ar fi capabil și s-ar apuca de a-l gestiona. Primăria îl gestionează, dar nu este obligată să îl gestioneze singură, că nu are în aparatul de specialitate oameni pentru așa ceva, nu e treaba ei. Trebuie să se gestioneze singur. Când am lansat acest proiect discuția s-a purtat cu ONG-uri de specialitate, cu organizații ale intreprinzătorilor, ideea noastră era ca ei să gestioneze spațiul. Dar aici colaborările s-au rupt în mandatul în care s-a inaugurat centrul”, a declarat Iuliu Ilyes, inițiatorul proiectului.
Centrul Tehnologic, de Inovare și de Afaceri a luat naștere pe spațiul unei foste școli lăsate în paragină de mai bine de 10 ani. Aceasta era distrusăîntr-o proporție foarte mare, fiind mai mult adăpost pentru oamenii străzii decât o clădire de care administrația să se poată folosi. Pentru că nu aveau aveau alte posibilități financiare de a o reabilita, primăria a acceptat să îi îndrepte activitatea spre domeniul resurselor regenerabile, doar pentru a obține bani de renovare. La 3.916.551,92 lei. s-a ridicat investiția de la acel moment în reabilitarea clădirii, care a fost consolidată și mansardată, iar tot spațiu de jur împrejur igienizat. În această suma au intrat și mobilierul, dotările tehnice ale clădirii dar și dotările cu tehnologie, respectiv cea de tradus, tehnologia pentru sala de conferințe și pentru fiecare birou în parte. Din suma necesară investiției, valoarea finanţării nerambursabile a fost de 2.775.332,95 lei, iar valoarea contribuţiei proprii a primăriei a reprezentat 1.387.666,48 lei. Proiectul a fost depus și finanţat prin Programul Operaţional regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul: „Poli de dezvoltare urbană”.
Contractul de finanţare a fost semnat de către beneficiar cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Organismul Intermediar – Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest pe 16 februarie 2012.
Parterul găzduiește recepţia Centrului Tehnologic, patru ateliere de producţie cu patru depozite, două birouri, recepţia, patru depozite, trei grupuri sanitare, două vestiare şi un spaţiu pentru centrala termică. Mansarda cuprinde patru birouri, săli administrative necesare funcţionării Centrului Tehnologic, o sală de conferinţă, o sală de întâlniri, o sală de protocol, două grupuri sanitare şi o sală pentru servere.
Lucrările au început în toamna anului 2012 și s-au încadrat în termenul de 18 luni astfel încât în martie 2015, conducerea de atunci a primăriei a inaugurat sediul. La vremea respectivă clădirea era una dintre cele mai moderne din orașul Satu Mare cu dotări în premieră pentru oraș, cum au fost cabinele pentru translatori. La acea vreme toată lumea se arăta încântată de această realizare, în dreptul căreia nici nu se putea problema că nu va fi una de succes.
„Proiectul este început mult mai demult, dovadă că actuala conducerea a Primăriei prea proiectele bune care au fost începute acum mulți ani și le ducem spre finalitate ca și cel de astăzi. Clădirea este impecabilă tot ce s-a realizat este impecabil, sunt convins că în foarte scurt timp va fi ocupată de tineri întreprinzători și vom continua și alte proiecte”,declara la acea vreme primarul de atunci, Dorel Coica.
Doar că din acel moment și până în prezent centrul a stat mai mult gol, lipsa de publicitate a centrului și a oportunităților oferite nu au făcut ca prea multe firme să își îndrepte atenția spre el. Până acum trei luni, Centrul Tehnologic nu a avut nici angajați, asta timp de mai bine de doi ani, de preluarea cererilor de la antreprenori ocupându-se diferite persoane, dar fără a fi desemnat cineva care să aiba ca principală grijă această investiție, promovarea ei și transformarea ei în una profitabilă.
„Centrul Tehnologic este ocupat cam 35% în prezent, 40% e ocupat parterul și 30% etajul. Trebuie, deși cred că era suficient mediatizat, trebuie susținut în continuare. Oircum avem în contractul de finanțare obligația de a susține centrul pentru cinci ani.Este o activitate benefică pentru societăți comerciale gen start-up. Nu are mare priză la acestea pentru că nu e în buricul orașului. Noi sătmărenii sunt mai comozi din multe puncte de vedere, cum e aici distanța față de centru, dar aici ai toate facilitățile, toate utilitățile, de la internet la gaz,apă, pază. O să îl mai mediatizăm și o să îl susținem și după cei 5 ani.”,afirmă primarul Kereskenyi Gabor.
Acum trei luni s-a detașat prima persoană care să se ocupe de ceea ce înseamnă promovarea și administrarea acestei clădiri și a potențialului ei, în persoana consilierului primarului Gergo Butka, venit din mediul de afaceri. Din 15 iunie vor exista și primii doi angajați, persoane care au fost selectate în urma concursului, concurs care printre altele a solicitat candidaților să aibă cunoștințe de limbi străine și de ofertare a firmelor, pentru a se plia cât mai bine nevoilor centrului de a interacționa cu mediul de afaceri.
„Eu nu de mult am preluat acest proiect și ceea ceeste important e că și noi am început primele activități de promovare, am avut discuții cu numeroase firme. De aceea am organizat acolo șiconferința despre Start-Up Nation, ca firmele noi să afle de acel loc. Eu estimez ca gradul de ocupare să crească pentru anul acesta la 55%. Dorim să aducem acele firme care chiar au legătură cu producția ușoară sau cu industria creativă.Noi ne dorim să fim chiar un incubator de afaceri nu vrem să vină firme care ani de zile și-au permis o chirie în centru și acum vor să scape de ea și să facă economie. ”, declară și Gergo Butka, cel care administrează acum centrul.
Cei care au acum în mâini soarta Centrului Tehnologic nu comentează modul în care el a fost administrat în anii scurși de la inaugurare și nici faptul că nu a existat personal angajat. Acest lucru se datorează și faptului că, atunci când se aflau în opoziție, în mandatul trecut, ei au fost cei care au oprit o serie de angajări propuse de fostul primar Dorel Coica, motivând că acestea ar fi unele politice, menite să fidelizeze un activ de partid înainte de alegeri. Demersul le-a reușit atunci, iar acum este lăsat să dispară în uitare. Cât despre gradul mic de ocupare și lipsa de activitate din dreptul centrului, există și aici o explicație.
„Scriem proiecte, tot timpul, în primul rând pentru a transforma o zonă degradată, să o reabilităm. Din păcate, la fel ca și în străinătate de altfel, UAT-urile nu sunt generator de activități. Pntru noi cel mai important este să punem la punct un imobil, dacă se poate prin fonduri europene. Aceste ghiduri sunt formulate foarte strict și nu sunt adaptate pentru România. Foarte multe au fost traduse cuvând cu cuvânt, de parcă am fi în străinătate,acolo unde nu sunt clădiri în paragină așa cum găsești la noi și lor le trebuie doar niște activități în plus. Ne folosim de aceste proiecte pentru a scăpa de dărâmături, dar nu putem nici ca după aceea să nu ne ținem de indicatori, că pe urmă riscăm să dăm banii înapoi.”, mai afirmă primarul Kereskenyi.
Prețurile de închiriere practicate de primărie sunt unele modice, permisive pentru orice firmă nou înființată. Sala de conferințe se închiriază cu 50 de euro pe zi, iar prețul unui metru pătrat de spațiu de producție sau de birou se închiriază cu 2euro, prețurile neincluzând TVA.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare