Secția de Oncologie, mai funcțională datorită unei noi donații Rotaract și a partenerilor
Funcționalitatea secțiilor spitalului ține de cele mai multe ori, pe lângă personal, și de dotările pe care secțiile le au. Pentru ca înregistrările pacienților, programările lor sau fișele medicale să „se miște” mai repede e nevoie de câteva dotări tehnice, cum sunt calculatoarele.
Până nu de mult la secția de Oncologie se lucra cu un singur calculator pentru tot personalul, astfel că nu de puține ori se sta la rând pentru o fișă, externare,programare sau orice altceva, pentru că totul trebuie să treacă prin calculator. La inițiativa HB Steel Cement SRL și cu implicarea tinerilor din clubul Rotaract Satu Mare, secția de oncologie a fost dotatăcu patru stații PC pentru ușurarea activității. La această donație a participat și Info Center, care a susținut o parte din costurile celor patru aparate.
Spitalul Județean a fost de multe ori în centrul atenției clubului Rotaract Satu Mare, care a făcut donații repetate către această instituții, în special secțiilor care au în vedere acordarea de asistență medicală copiilor, dar nu s-au ferit să susțină cu aparatură nici alte secții.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare