Creșele aflat în subordinea SPAS se închid pentru o săptămână. Se igienizează totul pentru noul an școlar

Primăria Municipiului Satu Mare prin Serviciul Public de Asistență Socială și Centrul de Creșe anunță demararea lucrărilor de igienizare și dezinsecție în cele 7 unități de învățământ antepreșcolar aflate în administrarea Serviciului Public de Asistență Socială.
Astfel, în perioada 4-8 septembrie 2017 creșele vor fi închise în vederea desfășurării pregătirilor pentru deschiderea noului an școlar și primirea celor peste 260 de copii care frecventează zilnic și sunt beneficiarii serviciilor oferite de creșele: “Țara Minunilor “ , “Punguța cu doi bani”, “Albă ca Zăpada” , “Mica Sirenă”, “Harap-Alb”, “ Dumbrava Minunată” , Centrul Social “Prichindelul”.
“ Trebuie să le oferim copiilor noștri toate condițiile pentru a se dezvolta armonios. Înscrierea copiilor la creșe încă de la vârste fragede este doar începutul parcursului lor educaţional. În contextul actual, în care numărul tinerilor care abandonează școala sau devin analfabeți este în creștere, eforturile noastre de a susține educația trebuie să fie și ele vizibile”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.
Vă informăm că, în perioada vacanței de vară s-a asigurat continuitate în furnizarea serviciilor pentru aproximativ 60% dintre copiii înscriși la creșe, având în vedere că părinții acestora au putut opta pentru serviciile altei creșe atunci când creșa pe care o frecventează în mod obișnuit a fost închisă.
Prin achitarea din bugetul local a tuturor lucrărilor de întreținere, igienizare și dezinsecție, Primăria Municipiului Satu Mare prin Serviciul Public de Asistență Socială urmărește îmbunătăţirea continuă a standardelor de calitate a serviciilor oferite la creşe.
ULTIMELE ȘTIRI
Portul oșenesc e prezent de astăzi în Aeroportul Otopeni, pe sticlele de palinca de la Bran
Polițiștii sătmăreni atrag atenția asupra „Paracetamol Challenge”, o provocare de pe TIKTOK care ar ...
Noi controale și amenzi la transportatori de lemne opriți în trafic în județul Satu Mare
Bărbat din Sanislău, luat „pe sus” de acasă pentru a fi dus la Penitenciarul Satu Mare
Oșan condamnat definitiv pentru furt, ridicat de acasă și dus după gratii
10 percheziții la instituții și cabinete private într-un dosar de dare de mită pentru obținerea pens...
Prima săptămână fără decese cauzate de gripă și pneumonii, la Satu Mare
Mircea Govor la tribuna Camere Deputaților: „𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧? O între...
Recomandările ISU pentru nopțile geroase din această perioadă
Panică într-o familie din județul Satu Mare, seara trecută - membrii familiei au fost găsiți căzuți ...
Au reparat-o de au ametit-o! Tren blocat în Soarelui, pe calea ferată proaspăt reabilitată
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare