Zona Soarelui – Burdea – Micro 17 – Carpați, blocată la începerea școlii

Prima zi a noului an școlar dă peste cap total circulația rutieră din municipiul Satu Mare.Cozile de mașini se întind pe kilometri întregi pe malul stâng al Someșului, în special în zona Cartier Soarelui – Burdea – Micro 17 – Carpați.
Părinții care își însoțesc copiii în prima zi de școală au ales să facă deplasarea până la unitatea de învățământ cu mașina, ceea ce a dus la o supraaglomerare a șoselelor din municipiu începând cu ora 9.
Conform cetățenilor care ne-au contact, la intersecția Burdea nu exista nici un agent de poliție la ora 9, deși aglomerația se făcea deja simțită iar sensul giratoriu nu mai putea prelua traficul fără ajutor din partea unui agent care să dirijeze circulația.
În schimb, pe drumul Careiului, la trecerile de pietoni provizorii exista un agent care dirija circulația încă de la ora 8, în special pentru a împiedica pietonii să treacă trecerea atunci când la semafor era culoarea verde pentru mașini,pentru a preveni astfel formarea de cozi pe drumul Careiului.
ULTIMELE ȘTIRI
Primul mesaj al președintelui Ilie Bolojan "Avem o țară sigură, stabilă și puternic ancorată pe drum...
Încă trei decese cauzate de gripă în judetul Satu Mare
Controale ale pompierilor la Spitalul Județeran, după ce s-a descoperit că pacienții fumează în toal...
Patru proprietari de carmangerii, duși la audieri după perchezițiile de ieri.
Consilierii locali liberali organizează audiențe cu sătmărenii în fiecare vineri
Vrei un weekend romantic in doi? Trimite copilul în tabăra de zi la schi cu Caiac Smile
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” pregătesc și anul acesta un ca...
Barajul de la Călinești intră în reabilitare anul acesta
Coloană kilometrică dinspre Negrești Oaș spre Orașul Nou
13 cadre noi la ISU Satu Mare, încadrate din sursă externă
Sătmărean acuzat de agresiuni sexuale, adus acasă din Italia pentru a fi închis
Peste 30 de militari sătmăreni au "ocupat" Centrul de Transfuzii, cu gânduri de bine
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare