Top Market organizează un campionat de fotbal pentru colaboratori cu scopul de a strânge fonduri pentru Erhard Enciu
Oamenii cu suflet mare nu lipsesc din orașul nostru. Faptul că suntem un oraș mic face ca aproape toată lumea să se cunoască cu toată lumea,iar cel mai mare avantaj în acest caz este atunci când cineva are nevoie de ajutor.
Un exemplu foarte bun îl reprezintă cei de la TopMarket, furnizor de băuturi, care au pus mai presus de propria distracție un eveniment din firma lor. Aceștia organizează un campionat de fotbal pentru clienți și colaboratori, un campionat care va avea și o latură socială.
Cei care vor participa la turneu, unul cu circuit închis, dar și cei care vor asista de pe margine vor putea să îl ajute pe Erhard Enciu prin consumarea, în schimbul unei donații, a unui suc, a unei beri sau a unei porții de mâncare. Banii strânși astfel, dar și la tombolă, vor ajunge în contul mamei lui Erhard Enciu, Edita, care are nevoie de o sumă semnificativă de bani pentru operația de scolioză a fiului său.
Cei doi, mamă și fiu, au o relație specială. Erhard este un copil cu abilități speciale, pentru care mama sa a investit mult timp ca acesta să nu resimtă diferențele sociale față de colegii săi de școală, în procesul de învățare și integrare socială. Mai mult, Edita s-a dedicat într-o foarte mare măsură ajutorării celor asemeni ei, respectiv părinților care au copii care suferă de boli din spectrul autismului, realizând mii de ore de consiliere și terapie cu părinții și copiii.
Acum a venit rândul sătmărenilor să îi ofere o mână de ajutor în strângerea sumei necesare operației, care se ridică la peste 50.000 lei. Cei de la TopMarket sunt doar o parte din cei care au ales să ofere, din dorința de a face un bine.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare